Roma renunţă la organizarea unei curse de F1

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 13.01.2011
Primarul Romei a anunţat că este pregătit să renunţe la găzduirea unei curse de Formula 1 în cazul în care Bernie Ecclestone nu va accepta desfăşurarea a două Mari Premii în Italia.

Roma încearcă încă de anul trecut să pătrundă în calendarul Formulei 1 prin intermediul unei curse stradale în centrul capitalei, în ciuda faptului că Italia găzduieşte deja tradiţionala cursă de la Monza.

Speculaţiile privind potenţiala înlocuire a circuitului de la Monza cu cel de la Roma au luat amploare după ce Bernie Ecclestone a dezvăluit că nu doreşte ca o ţară să găzduiască mai mult de o cursă, ca urmare a expansiunii continue a Formulei 1 în Asia şi Orientul Mijlociu.

Roma a făcut însă un pas înapoi şi a anunţat prin vocea primarului Gianni Alemanno că va renunţa la intenţia de a găzdui Formula 1. "Dacă trebuie să existe o alegere între cele două curse, atunci vom face un pas înapoi", a declarat el citat de agenţia de presă Reuters.

În prezent, Spania este singura ţară care găzduieşte două curse de Formula 1: Marele Premiu al Spaniei prin circuitul de la Barcelona şi Marele Premiu al Europei prin circuitul stradal de la Valencia.

Se anticipează ca în viitor una dintre cele două curse va fi înlocuită cu o etapă în Asia sau Orientul Mijlociu.

Via | Reuters

Comentarii (1)

  • excelent
    Nu pot decat sa ma bucur. Renuntarea la o pista de prestigiu in fata uneia stradale si care dupa cum arata proiectul numai buna de depasiri nu era.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru