Primele estimări arată că Mercedes are un monopost cu opt zecimi - o secundă mai rapid decât celelalte echipe de top, iar Christian Horner, şeful Red Bull Racing, a caracterizat performanţele germanilor drept "ameninţătoare" şi "deprimante".
În plus, cei de la Williams consideră, prin vocea directorului tehnic Pat Symonds, că "avansul Mercedes rămâne destul de asemănător cu cel de anul trecut".
Cel mai categoric pare să fie însă Sebastian Vettel, care anunţă că Ferrari nici nu se gândeşte la ocuparea primei poziţii. "În două săptămâni vom şti mai multe, dar este clar cine va fi pe prima linie a grilei de start. Obiectivul nostru ar trebui să fie ocuparea următoarelor două poziţii", a explicat pilotul german.La rândul său, Romain Grosjean afirmă că nu există niciun dubiu cu privire la prestaţiile pe care le va avea Mercedes în sezonul următor. "Nu vă pot spune unde suntem, pentru că asta este confidenţial, dar pot să vă spun că Mercedes este cea mai bună echipă. Cred că ei sunt cu o secundă în fruntea tuturor în acest moment, aşa că au făcut o treabă incredibilă", a explicat pilotul Lotus.
Nu în ultimul rând, Nico Rosberg a admis că Mercedes este marea favorita la trofee şi în sezonul care va începe peste numai două săptămâni. "Vom avea curse bune la începutul sezonului. Suntem favoriţi pentru că am câştigat campionatul anul trecut, iar acum în perioada premergătoare sezonului am fost cei mai rapizi. Suntem foarte optimişti", a precizat el.
Via GMM
Halal campionat ne asteapta, inca un an in care voi dormii la cursele de formula1!
Esti agramat rau, rupi in bucati mici limba si mai ales gramatica romana. Fa ceva in sensul asta!
Sau vi se pare ca fara liber la dezvoltare echipele sunt echilibrate sau cele din spatele plutonului au ajuns in fata?!Asa a sost mereu si asa va fi,ai posibilitati,poti emite pretentii,nu ai...te multumesti cu participarea,asta inseamna F1...sau asa ar trebuii !