Pilotul echipei Red Bull Racing nu avea niciun punct după primele două runde, însă a continuat apoi cu două podiumuri şi o victorie în Marele Premiu al Canadei. Prin aceste performanţe, el a reuşit să-l surclaseze pe coechipierul său Sebastian Vettel, lucru la care nu se aştepta.
"Am abordat sezonul cu ideea că ştiam pe cine am în jurul meu şi că dacă mă pot folosi de asta îl pot provoca pe Vettel. Dar probabil că nu m-am gândit că va fi 6-2 pentru mine în calificări şi ca voi fi în faţa lui în campionat. Este liniştitor.
Întotdeauna am crezut în abilităţile mele, dar să reuşesc efectiv mă ajută mult la încredere", a declarat el.În acest context, Ricciardo afirmă că este mulţumit de parcursul său din prima jumătate a sezonului, chiar dacă admite că ar fi preferat să lupte cu regularitate pentru victorii şi, implicit, pentru titlul mondial.
"Nu mă pot plânge când obţin două podiumuri şi o victorie. Din perspectiva echipei am vrea să fim mai competitivi, dar aceasta este situaţia. Nu poţi domina la nesfârşit. Este păcat că am venit aici când echipa nu mai domină, dar nu sunt dezamăgit, pentru că încă suntem capabili să obţinem rezultate bune", a adăugat el.
Via BBC Sport
Comentarii (6)