Ricciardo şi-a stabilit planul pentru a ajunge la Red Bull

de Daniel Popescu
Marti, 12.03.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Daniel Ricciardo susţine că surclasarea coechipierului Jean-Eric Vergne de la Toro Rosso este esenţială pentru a ajunge în atenţia celor de la Red Bull Racing.

Contractul lui Mark Webber cu Red Bull Racing este valabil doar pentru acest sezon, astfel că actuala campioană mondială ar putea fi nevoită să-i găsească un înlocuitor pentru 2014.

Într-o astfel de situaţie, echipa austriacă va analiza în primul rând piloţii Scuderiei Toro Rosso, acolo unde pentru al doilea an consecutiv concurează Daniel Ricciardo şi Jean-Eric Vergne. În acest sens, Ricciardo consideră că primul pas spre Red Bull va fi făcut numai în momentul în care îl va învinge pe Vergne în sezonul curent.

"Prima luptă este cea cu coechipierul tău, trebuie să încerci să-l învingi într-un mod convingător şi cred că asta va ridica unele priviri. Apoi vom vedea ce se întâmplă. Evident, vrem să terminăm constant în puncte în acest an, dar trebui să fiu şi cât mai bun posibil pentru a termina în faţa francezului de lângă mine", a declarat australianul.

Urmareste Automarket
În contextul luptei interne dintre cei doi, Ricciardo a admis că nu este prieten cu Vergne, într-o manieră asemănătoare cu relaţia dintre Sebastian Vettel şi Webber de la Red Bull.

"Într-un fel încă ne înţelegem, pentru că vorbim şi nu ne ignorăm complet.

Dar când coechipierul este principalul tău primul rival este greu să fim cei mai buni prieteni. Cred că asta se întâmpla cu toţi piloţii la toate echipele, ar răspunde similar la această întrebare", a mai precizat el.

Via SkySports

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru