Red Bull Racing a efectuat o serie de evaluări aerodinamice pe parcursul celor două zile de teste de pe circuitul Red Bull Ring din Austria, iar Daniel Ricciardo este încrezător în abilităţile monopostului.
Chiar dacă a ocupat doar locul opt în ultima zi de teste, australianul afirmă că monopostul va fi suficient de puternic pentru a lupta cu Williams în următoarea cursă de la Silverstone.
"Nu este cu adevărat relevant să ne uităm la timpi, nu am forţat ritmul pentru calificări, dar am avut o zi bună. Am făcut câteva schimbări extreme de setări pe care în mod normal nu le-am face într-un weekend de cursă pentru a explora limitele monopostului. Ştim slăbiciunea noastră pe liniile drepte de aici, dar la Silverstone sunt mai multe viraje care ni se potrivesc şi avem câteva update-uri aerodinamice care ne vor ajuta. Nu cred că vom lupta cu Mercedes şi Ferrari, dar sper să ne putem apropia de Williams", a declarat el.
Monopostul Red Bull a suferit o defecţiune la frâne pe parcursul celei de-a două zile, însă Ricciardo insistă că aceasta nu a fost una majoră."Am avut doar o mică defecţiune în interiorul monopostului care a făcut să avem un mic incendiu la frâne.
Dar nu a fost o problemă majoră, băieţii au rezolvat-o într-o oră şi jumătate şi am revenit pentru o ultimă ieşire pe circuit", a adăugat el.Via Motorsport
Comentarii (4)