Ricciardo susţine că acest succes se datorează faptului că anterior a concurat pentru HRT şi Toro Rosso, echipe cu care lupta în spatele plutonului.
"Dragostea mea pentru sport a crescut. În acest an am avut mult mai multă motivaţie ştiind că am un monopost cu care pot lupta pentru victorii cu toţi aceşti campioni pe care i-am văzut când eram mai tânăr. Nu glumesc, fiecare cursă din acest an a fost tot mai interesantă. După cursele de duminică eram tot mai nerăbdător pentru cursă.
A devenit din ce în ce mai bine. Cred că este mult mai uşor să am această oportunitate şi că dacă fac tot ce trebuie am o şansă să stau pe podium", a declarat el.Ricciardo este optimist că anul viitor îşi poate îmbunătăţi şi mai mult performanţele, în ciuda dominaţiei autoritare a celor de la Mercedes de pe parcursul acestui an.
"Sper ca lucrurile să fie mai bune. Cei de la Mercedes au fost dominanţi, dar am fost capabil să obţin singurele trei victorii ale sezonului (n.r - care nu au fost obţinute de Mercedes), aşa că a fost un an mare pentru mine. După ce faci primul pas, vrei mai mult. Nu mă voi mulţumi cu altceva acum. Sunt sigur că cei de la Mercedes vor fi din nou foarte rapizi anul viitor. Dar diferenţa există pentru a fi redusă, aşa că sper să putem face asta", a adăugat el.
Via GPUpdate
Comentarii (3)