Ricciardo a semnat un contract pe două sezoane cu Renault: "A fost una dintre cele mai grele decizii din cariera mea"

de Daniel Popescu
Vineri, 03.08.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Daniel Ricciardo va concura pentru Renault în următoarele două sezoane după ce a decis să părăsească Red Bull, cel mai probabil ca urmare a faptului că echipa austriacă va folosi motoare Honda.

Daniel Ricciardo a afirmat cu numai câteva zile în urmă că semnarea unui nou contract cu Red Bull pentru sezonul 2019 reprezintă o simplă formalitate și că un anunț oficial va fi făcut în cursul lunii august.

Anunțul a sosit la timp, însă marea surpriză este că pilotul australian a semnat cu Renault, nu cu Red Bull Racing. Noul contract este valabil pentru sezoanele 2019 și 2020, iar Ricciardo susține că a fost impresionat de progresele realizate de echipă în ultimii ani.

"A fost probabil una dintre cele mai dificile decizii din cariera mea. Dar m-am gândit că este timpul pentru o provocare nouă și proaspătă. Știu că mai este mult până când Renault își va atinge obiectivul de a concura la cel mai înalt nivel, dar am fost impresionat de progresele lor din ultimii doi ani. Știu că, de fiecare dată când a fost în sport, Renault a câștigat în cele din urmă", a explicat el.

Cel mai probabil, Ricciardo a ajuns la concluzia că are mai multe șanse să obțină performanțe bune cu Renault în 2019, în contextul în care Red Bull a renunțat la motoarele constructorului francez în favoarea unităților furnizate de Honda.

În plus, presa internațională vehiculează că o altă explicație este și faptul că Max Verstappen a semnat anterior prelungirea contractului pe un salariu semnificativ mai mare decât al său.

Ricciardo va deveni astfel coechipierul lui Nico Hulkenberg, care avea deja contract pentru sezonul 2019.

"Respectăm decizia lui Ricciardo de a pleca și îi dorim toate cele bune. Vrem să-i mulțumim pentru rolul pe care l-a jucat de la alăturarea la echipă în 2014. Vom continua să evaluăm numeroasele opțiuni disponibile înainte să ne decidem cine va concura alături de Verstappen pentru sezonul 2019", a declarat Christian Horner, șeful Red Bull.

Principalul favorit să-l înlocuiască pe Ricciardo la Red Bull este Pierre Gasly, care a obținut câteva performanțe bune în acest an pentru Toro Rosso. Varianta de rezervă este Carlos Sainz Jr, pilot aflat sub contract cu Red Bull, dar împrumutat în acest an chiar la Renault.

Via Red Bull, Renault

Comentarii (34)

  • Veste soc pentru mine. De principiu Renault este pe linie ascendenta, desi nu cred ca pana in 2021, cand se schimba iar regulamentul, va avea acces la varf de podium. Dar, in spatele culiselor cu siguranta ca sunt mult mai multe decat stim noi, iar Ricciardo este destul de intelept.
    Citind titlul, deja ma gandeam la Carlos Sainz la RBR, eventual Gasly. Chiar nu vad pe altul acolo in configuratia actuala.
    Mai ramane de vazut daca Kubica primeste un post de monopost pentru la anul.
    11 5
  • putin vladimir
    nu inteleg de ce unii tot il luati pe kubica in gura.
    zici ca e un schumacher neexpluatat. si pe aia la digi la fel ii aud: kubica, kubica. a castigat si el o cursa toata cariera lui, si aia din nimereala ca a abandonat hamilton in primul tur.
    20 18
  • serban
    Bravo lui, om cu coloană, decât "wingman" ca Bottas, sau Kimi, mai bine trece la munca de jos ! Și poate din 2021, cine știe ? În orice caz, respectul meu pentru el a crescut vertiginos !
    26 13
  • serban
    Kimi si Bottas au tupeul sa ridice fruntea si sa spuna: asta sunt, atat pot. Altii aleg usa din spate si se refugiaza la echipe de doi bani. Acolo sunt si ei grozavi printre pilotii din esalonul 2.
    3 46
  • serban
    Și ar mai fi zvonurile care-l dau pe Newey la Renault ... fum fără foc ?
    10 5
  • asta da stire..
    6 3
  • serban
    nu iti place dar e adevarat

    Uita-te la Rossi. Omul nu a fugit. A stat acolo sa se bucure de curse impacat cu propria persoana. Asta e curaj, asta e onestitate, asta e adevarata valoare a omului. La polul opus sunt fuga si carcotirea.
    8 18
  • Sunt de parere ca a facut alegerea gresita.Nu mi-a venit sa cred când am citit prima data aceasta stire.Renault nu are nici o sansa sa ajunga semnificativ mai buna decat este acum.Pe cat la Red Bull cu toate ca Verstappen este un star in F1 deci este favoritul echipei nu cred ca Red Bull i-ar fi interzis sa-l depaseasca pe olandez daca ar putea.Sau sa-i lase sa poarte un duel pe circuit.Chiar daca Max este un pilot mai rapid in calificari in cursa Ricciardo este mai constant si l-ar fi putut bate pe micul favorit al Red Bull si al celor de la Liberty Media.Din cate stiu anul asta are un salariu foarte mic pentru valoarea sa.9 milioane parca nu stiu exact.Si faptul ca Verstappen urma sa primeasca mai multi bani ca el e o bataie de joc.Dar e foarte probabil sa fi fost mai bine daca ramanea.Varianta cu Honda cade din start deoarece Francezii sunt cam la acelasi nivel cu Japonezii.Plus ca niponii au mult mai mult potential deci e de asteptat sa depaseasca Renault-ul ca performanta si fiabilitate.Daca va fi asa Red Bull va avea o sansa mare la anul.
    7 24
  • serban
    Și tu îl faci "erou" pe Rossi care îmbătrânește urât și se face de râs neștiind când trebuie să pună punct ? Păi câtă bătaie și-a luat de la Lorenzo, pe aceeași motocicletă ? Asta numești tu curaj și onestitate, să stai când nu mai ești bun de aproape nimic ? Eu îi spun prostie !
    Kimi și Bottas au "tupeul" să spună că atâta pot și atâta fac ? Înțeleg să spună asta Bottas, care a fost aproape un nimeni până la Mercedes, dar Kimi ? Păi Kimi a fost campion, a fost unul dintre cei mai iubiți piloți din ultimii 17 ani, cum acceptă așa ceva ? Asta numești tu curaj și onestitate ? Dacă da, încep să înțeleg ce fel de om ești ...
    8 19
  • serban, kimi e acolo pentru bani, cum e si bottas de altfel, cum de altfel si ricci va fi la renault. in viata conteaza banii, sau si banii. la un moment in cariera ai de ales intre a fi numarul doi oe bani buni si cu ciocul mic la o echipa de top sau numarul unu la o echipa de esalon cu ceva mai mult cascaval.
    faptul ca tu spui ca rossi se face de ras arata cat de mult intelegi lucrurile. inca mai crezi in cei trei muschetari si pardaillan.
    15 12
  • Cine credea in 2013 ca Hamilton va castiga 3 titluri cu Mercedes? Sau ca Mercedes va domina urmatorii 4 ani la toate capitolele? Cine?
    Nu stim ce fac cei de la Renault sau cati bani vor investi. Cert e ca nicio echipa nu va castiga mereu.
    Poate ca Renault nu vor avea imediat cea mai buna masina, dar macar sa se bata pentru victorii. Nu au mai facut asta de atatia ani. Este alegerea lui Ricciardo si pana la urma Renault are o ditamai istoria in F1, mult mai bogata decat Red Bull. Asa ca ramane de vazut ce se va intampla.
    Cert e ca acum Vettel poate si el sa se bucure linistit de vacanta. Are motive de petrecere. O sa-l aiba si la anul pe Kimisor in coada.
    14 5
  • mobius
    Ma bucur pentru Riciardo. In contextul actual a luat cea mai buna decizie. Este foarte clar, poate ma repet dar, la RBR nu avea nici o sansa in fata lui Max. Cu toate piedicile avute din partea echipei, totusi Riciardo are un punctaj superior lui Max. Asta spune multe despre valoarea sa. In lipsa unor ordine de echipa (nu cred ca ar fi semnat altfel), va fi peste Hulkenberg. Renault are potential mai mare decat Honda, eu sunt convins si se va vadea
    16 6
  • serban
    Aia e realitatea serbanica tata. Daca fugi nu insemna ca esti mai breaz decat esti, nu pica in amagirea asta. Ba dimpotriva, daca nu te retragi esti mai bun pentru ca te antrenezi in continuare.
    1 9
  • N-as putea spune ca a facut cea mai buna alegere dar in situatia in care se afla acum vs Max, a ales plecarea si da, ar fi vrut sa vina la Ferrari si m-as fi bucurat dar probabil i-ar fi ruinat o posibila ascensiune lui Lecrerc in urmatorii ani daca la Ferrari erau deja 2 piloti buni, kimi mai sta maxim 1-2 ani la Ferrari si snicer nu stiu nici de Sebastien cat va ramane.
    Pilot mai bun ca Max, devaforizat clar fata de Max, un Max nerabdator sa se afirme, chiar daca dupa 7 curse ruinate de el ina cest sezon, s-a maturizat un pic sau a fost pus la punct atat de tata cat si de Rbr.
    Ricci vrea altceva dar alegerea este proasta, Honda deja e la nivel cu Renault.
    Pacat pentru piloti buni care trebuie sa plece la echipe de pluton deoarece sunt defavorizati.
    5 6
  • Partea proasta e pt Sainz ca nu va ajunge la Rbr pentru ca el si Max nu se inteleg deloc. Va fi promovat Gasly si Sainz dowgradat la Torro Rosso, va dati seama ca va avea aceeasi soarta ca si Kvyat, multi nervi si va incepe sa greseasca.
    8 4
  • Pentru ca tu nu stii care care sunt prioritatile cand alegi un pilot de F1. Daca ai un beginner mai rapid, il alegi p'ala, chiar daca a facut acrosaje si nu are din varii motive destule puncte. De ce? Pentru ca ai un diamant neslefuit. Bobocul castiga experienta si devine un pilot veritabil. In plus fiind mai tanar este si mai de viitor. Cand o echipa da de asa ceva, renunta la piloti verificati, campioni, dar mai lenti. Vezi 2007. Sau 2015 cand RBR au renuntat usor la Vettel. Acum au renuntat la Ricciardo, din acelasi motiv, aveau altul mai bun.
    2 14
  • Sau in 2012 cand McLaren au renuntat usor la Hamilton, din acelasi motiv, aveau altul mai bun. Ce cretine argumente, stiu.
    5 6
  • Cretine comparatii mai degraba, ale tale. Cu Hamilton situatia a fost cu totul alta. Parasea el echipa. Nimeni nu punea problema ca pleaca pentru ca ar fi fost cumva eclipsat de vreun Button tinerel.

    McLaren a incercat sa il pastreze dar nu a reusit, atunci a fost vb de un exod in masa catre Mercedes, nu doar Hamilton de la McLaren.
    5 1
  • Rbr vor neaparat sa-l faca pe Max campion si pt asta investesc in el timp. Iar Ricci clar e pilotul nr 2 chiar daca putin mai voalat. Cu ajutorul Rbr Honda va face un motor clar mai bun, si deja cred ca si-au bagat nasul in el ( cel de pe Toro Rosso ). Deci ordinea echipelor dpdv al performantelor va fi cam ca anul asta pana la o schimbare majora a regulamentului tehnic.
    5 3
  • Ai dovezi pentru aberatiile tale? Ricci castiga curse daca poate. Max la fel. Ambii au avut probleme cu masina. Spui numai tampenii. Ricci pleaca pentru ca Max e mai rapid. Iar tie iti e tare frica sa nu faca Max performanta cu Honda dupa ce fisco avu barosanul.
    3 9
  • Relax bro, Ricci castiga atunci cand Max nu avea sanse la victorie. Ricci nu ar fi plecat daca ar fi avut amandoi macar statut egal, motivul principal nu e motorul Honda, asa Ricci va fi no 1 la Reno :)
    8 2
  • De unde scoti ideea asta cu statutul neegal? Nici macar Ricci nu a zis ceva despre asta. Esti hater si vrei sa il denigrezi pe Max. Daca Max ar fi fost in lupta pentru titlu mai avea sens ce spui, altfel nu are.
    1 7
  • Nu sunt hater ci realist. Aproape la orice echipa mai ales cele de top exista un pilot no 1, doar ca la unele e mai evident ca la altele. Si e normal sa fie asa din moment ce titlul la piloti e prioritar. Nu veniti cu argumente ca titlul la constructori aduce mai multi bani ca de 20 de ani de cand urmaresc F1, macelul tot timpul a fost pt titlul la piloti, poate dpdv al marketingului. Iar Max se va bate pt titlu in anii urmatori cu siguranta din postura de pilot no 1.
    3 2
  • Pai...nu era nevoie sa zica...au zis Rbr anul trecut ca echipa se va construi in jurul lui Max, e clar ca Ricci era pilotul 2 sau poate ati uitat ca Ricci s-a dus direct la Helmut Marko sa ii reproseze ce a facut Max in Ungaria in 2017...atunci au fost nistre discutii cand au decis ca echipa se va concentra pt Max. Sa va tineti probleme tehnice pt Rbr de acum inainte pt Ricci, la fel cum i-au facut lui Webber si ulterior, dar mai putin lui Vettel.
    7 2
  • Nu mai mintii si nu mai inventa povesti. Sa iti fie rusine.

    Ricciardo chiar nu a fost oprit in vreun fel de Max sau de echipa sa performeze mai bine. NU MAI CONFUNDA LUCRURILE. Max e preferat pentru ca e mai bun si nu invers, nu e mai bun pentru ca e preferat.

    DECI, oricand oricand Ricciardo poate sa arate ca e mai rapid, mai bun si atunci SIGUR echipa va face din Max un pilot secund. MOMENTAN nu avem pilot principal sau secund la RBR si daca Ricciardo se teme pentru viitorul sau la RBR e doar din cauza ca nu are incredere ca l-ar putea bate me Max.

    In final asta se traduce prin: Ricciardo pleaca pentru ca vrea sa evite o concurenta prea puternica. Concurenta am spus, nu mai inventati favorizari NETEMEINICE.
    0 11
  • Un pilot trebuie sa fie si un "pic inginer". Renault are un șasiu de toata jena, nu ca motorul face vreo minune. Cred ca Ricciardo a fost atras ca sa si ajute la îmbunătățirea mașinii. Si nu cred ca l-au omorât cu salariu!
    4 3
  • @alex, alo gara! Tu crezi ca pilotii sunt alesi strict pe baza timpilor pe circuit? Esti naiv. Conteaza enorm nr de fani, sponsorii, sustinerea a diversi oameni din motorsport. Vergne de exemplu era mai rapid si mai constant ca si Kvyat, dar din diverse motive cel din urma a fost ales la echipa mare. Echipele castiga cel mai multi bani din marketing. De ce crezi ca Rbr e in F1, ca sa-si promoveze produsele, ca nu de dragul competitiei. Echipele stiu ce pilot le aduce mai multi bani, indirect prin vanzarea de produse. Se fac studii de piata. Max de exemplu se identifica mai usor cu publicul tinta Red Bull, adolescentii si barbatii tineri. Nimic nu e intamplator cand la mijloc sunt multi bani.
    10 2
  • Cu atat mai mult, deci Max nu doar ca e mai rapid, cica mai vine si cu gloata de fani dupa el. E o situatie win win cu care Ricciardo nu poate sa concureze, din niciun punct de vedere.
    6 8
  • Stroll & Company au cumparat Force India! O veste buna pentru angajatii FI, o veste buna pentru F1, si probabil o veste proasta pentru Williams, Perez si probabil... VJ Mallya. Se discuta prin presa ca VJ nu vroia sa cumpere parti de la Mercedes, in timp ce Mercedes are nevoie de o echipa satelit (urgent)... ceea ce nici Williams si Force India nu au parut interesati sau doritori de asa ceva, cel putin pentru moment. Cei de la Mercedes au discutat cu Perez (probabil i-au promis ceva, sau bani) si acesta a cerut falimentul echipei, pentru niste datorii de exact 12 milioane de euro. Asta in timp ce FI datoreaza investitorului principal adica VJ Mallya... 150 de milioane de euro. Evident, cei de la Mercedes au vrut sa puna mana pe echipa, ceva mai ieftin, asta daca Stroll & Company chiar doreste sa-si aduca fiul la FI si sa continue cu Mercedes, desi ar putea la fel de bine sa se duca la competitie... adica Ferrari. Daca Stoll & Company vor alege Ferrari si nu Mercedes... cei de la Mercedes au pariat gresit... si prost... Dar in schimb, se anunta o telenovela interesata de urmarit!
    2 15
  • @Maxx: A fost o declaratia a lui Horner care a zis foarte simplu, ca ai concureaza pentru a face reclama companiei Red Bull! Nu sunt fani F1 decat cand castiga si doar daca scot bani din aceasta afacere. Daca nu vor castiga nici cu Honda, sigur vor vinde si se vor concentra pe altceva, eu pot sa garantez asta!

    Si da, ai dreptate, Verstappen are foarte multi si este foarte bine, este tanar si talentat! Ar fi realmente pacat sa nu aiba fani...
    3 7
  • Familia Stroll poate il angajeaza pe domnul Popa ca si pilot.Scuze, am uitat ca domnul Popa nu are licenta de pilot.Din pacate Popa nu poate sa profite.Popa este totusi bucuros la gandul ca Ferrari poate sa aiba a treia echipa satelit.Popa spera la 9 echipe satelit Ferrari pentru ca doar atunci prietenul sau Vettel va castiga daca invata sa evite gardurile.Nu conteaza ca manevra cu echipele satelit nu-i etica.Ferrari au dreptul sa faca ce vor ei.

    Nu inteleg cum poate sa existe pe Pamant o fiinta asa toxica si mincinoasa ca acest Popa.Va recomand sa nu credeti stirile pe care le posteaza acest personaj.Individul in loc sa se rezume a anunta ca Stroll Sr. a cumparat Force India a profitat si a inventat minciuni denigrante.Se vede ca Popa uraste echipa Mercedes dar si pe Sergio Perez pentru ca nu de putine ori i-au umilit Vettel-ul.Pentru Popa nu conteaza ca erau sute de angajati neplatiti.Pe Popa nu-l duce capul si de asta nu intelege ca intrarea in insolventa a echipei a fost cea mai indicata masura.Scuze, Popa nu stie ce inseamna sa fii angajat.Popa este un fel de Stroll 2 si traieste pe banii parintilor.Oricum din pacate pentru Popa chiar daca poate Checo va parasi Force India acesta va ramane in formula 1.Si probabil Popa va face crize de nervi cand Hass il vor inlatura pe favoritul sau Grosjean pt. a-l aduce pe Checo.
    7 8
  • @: Domnul de unde stiti daca am sau nu am licenta de pilot? Am licenta de pilot amator, sper sa nu va suparati totusi. Echipele satelic nu-s etice? Pai si atunci de ce Red Bull au o echipa satelit in Toro Rosso? De ce Mercedes au o echipa satelit in Force India? Sau in Williams? Sau in cazul Red Bull si Mercedes este o manevra etica?
    Va intrebati cum ar putea exista o fiinta ca mine pe aceasta minunata planeta? Domnu.. existati dvs, si sincer... nu am intalnit o fiinta mai josnica ca dvs, care de la adapostul unui monitor, sa lanseze injurii si jigniri, in speranta ca poate, poate cineva il va crede. Domnu.. de ce mintit atata? De ce va este rusine ca exista fiinte sau indivizi mai talentati ca dvs? Nu este nici o rusine domnu, suntem diferiti, si nu suntem toti la fel de putin talentati ca dvs.

    Sunt gramezi de articole este achizitia celor de la Force India, incepand cu firma fantoma Rich Energy, continuand cu intentiile lui Andretti si evident concernul amicilor lui Stroll. Nu am de ce sa urasc o echipa ca Mercedes, fara acel motor ar fi pe nicaieri, desi sunt o echipa mamut. Ferrari cu o echipa nici pe jumatate de mare i-au umilit in nenumarate cazuri, disperarea celor de la Mercedes este maxima in acest sezon cand echipe ca Haas si Sauber (looool) le pun probleme echipelor satelit Merceces Force India si Williams (care s-ar pregati de faliment, odata ce Stroll va pleca de acolo... cu tot cu bugetul alocat).

    De unde stiti dvs cati angajati erau neplatiti? Lucrati cumva la Force India? Pe ce pozitie va rog sa verificam aceste informatii, doar nu va coboriti intr-atata inca sa lansati diferite miniciuni denigrante nu? Daca sunteti cumva invidios ca poate sunt ceva mai bine platit ca dvs, va rog... sunt sigur ca nu va deranjeaza acest aspect, fiecare castiga cat poate si pe cat de talentat este, iar dvs nu sunteti deranjat de faptul ca poate altii, nu neaparat eu, sunt mai talentati ca dvs, sper. Domnu... va rog, nu este o rusine ca exista oameni mai talentati ca dvs, nu ar trebui sa fiti invidiosi pe astfel de indivizi. Sunt sigur ca va bucurati ca exista indivizi mai talentati ca dvs, si nu sunteti invidios pe astfel de fiinte.

    Nu am spus ca este sigur ca Perez va parasi Force India, dar sunt diferite zvonuri si discutii, dar considerand ce gest a facut Perez si cat de gresit este vazut de comunitatea din F1, aceste lucruri nu se uita. Nici macar de catre tatuca Stroll, ca a spus ca nu doreste sa pastreze ambii piloti. Dar... nu sunt informatii clare, sunt doar discutii domnu... nu va ambalati degeaba.

    Sunt sigur ca dvs sunteti un om bun in adancul sufletului dvs si nu sunteti invidiosi pe cei care sunt mai talentati ca dvs. Sunt sigur ca nu va bucurati cand abandoneaza Hamilton sau Vettel pentru ca sunteti corect si sunteti fair play. Dar totusi... inca mai caut posturile dvs cand castiga Vettel... ati uitat sa le postati nu-i asa? Sau cumva il urati pe acesta? Nu se poate asa, cu siguranta dvs nu sunteti capabil de un sentiment atat de slab ca ura nu?

    P.S. Va dati seama ca nu este nici o rusine ca exista oameni mai talentati ca dvs, sper. Suntem diferiti domnu...
    5 11
  • De unde ai luat licenta de 'pilot amator'?
    3 1
  • Domnul Popa vrea sa para mai inteligent decat ii permit anumiti "parametri", numai ca frazele de mai sus il dau de gol.
    Imi place, domnule Popa, in special folosirea cuvantului 'umilit', cuvant gasit peste tot in publicatiile online romanesti, cuvant care arata cat de mult a decazut jurnalismul in tara aia. Mai trist e toti semidoctii il preiau si-l folosesc in comentariile lor.
    Concluzionand, o echipa mica precum Ferrari i-au umilit pe Mercedes.
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru