Revine Robert Kubica în Formula 1? Renault susține că polonezul are un ritm suficient de bun

de Daniel Popescu
Joi, 15.06.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Robert Kubica a obținut performanțe bune în primul său test cu un monopost de Formula 1 după accidentul suferit în raliuri, iar oficialii Renault consideră că este pregătit să concureze oficial în Marele Circ.

Robert Kubica a efectuat recent un test cu monopostul Lotus din sezonul 2012 pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia, în cadrul căruia a parcurs 115 tururi.

Chiar dacă echipa nu a furnizat informații despre timpi, directorul de operațiuni Alan Permane afirmă că polonezul a fost rapid indiferent de simularea pe care a efectuat-o.

"Nu am avut niciodată vreun dubiu despre ritmul său. Nu știam dacă va fi capabil să piloteze din punct de vedere fizic sau dacă va putea pilota. A fost rapid. A făcut stinturi lungi, stinturi scurte, simulări de calificări și de cursă și toate au decurs bine", a explicat el.

În acest context, în opinia lui Permane, Kubica ar avea posibilitatea să revină în Formula 1 la un ritm suficient de bun, singurul semn de întrebare fiind solicitările fizice la care ar fi supus pe alte circuite.

"Din ceea ce am văzut în statistici și din date, ritmul există, asta este sigur. Aș spune că a făcut o treabă fantastică la Valencia. Sunt multe alte circuite și numai el știe dacă există limitări fizice.

Dacă vrea să meargă mai departe, acela ar fi următorul pas", a adăugat el.

Via ESPNF1

Comentarii (7)

  • Doamne da sa revina!
    19 0
  • Sa-l inlocuiasca pe amaratu` ala de Palmer ... nimic nu a facut ... daca nu pleca Magnussen ... nici ca nu mai avea ce cauta in F1 . Hai Kubica ... treci la pregatiri ca mai sunt 8 luni pana la urmatorul. Sper sa revina - macar 2-3 ani.
    19 2
  • daca nu are motor Ferrari...degeaba
    7 24
  • Eu nu cred ca o sa revina nici in acest sezon si nici in urmatorul pentru ca daunele pe care le-a suferit in acel fatidic accident nu se repara. O cursa din cand in cand poate pilota si cred ca foarte bine, competitiv. Dar un sezon intreg... nu cred ca este posibil, din pacate. Plus a testat pe un monopost folosit in sezonul 2012 parca, care nu prea are multe in comun cu monoposturile folosite in sezonul actual. Si plus n-as vrea sa-l vad ca are un alt accident...
    7 0
  • Sper sa revina pentru ca are talent si sange rece. Plus ca sigur face recuperare si fizioterapii si toate cele, la cat de avansata este medicina nu are cum sa nu se recupereze.
    Chiar si dupa accident bate la fund cativa piloti.
    Are tot timpul sa se pregateasca pana incepe sezonul viitor daca planurile sa revina sunt reale.
    4 3
  • Nu cred c-o sa revina..In alta ordine de idei chinezii vor sa vina in F 1 cu o echipa.. Se pare ca acestia ar fi contactat personul de la RBR ..declaratia venind din partea lui Horner
    6 0
  • @ZZZ: Zicea Horner ca anumiti angajati au fost..."contactati" in vedere angajarii nu? :P
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru