REPORTAJ: Cum am trăit calificările din Ungaria în sunetul demenţial al motoarelor

Este ora 10:00 şi ies pe uşa hotelului. Se anunţă o zi frumoasă şi călduroasă, numai bună pentru a merge pe circuit la Marele Premiu al Ungariei. Câţiva nori se încăpăţânează să-şi facă simţită prezenţa şi să-mi amintească de ploaia de vineri, dar uit repede de asta când mă urc în taxi-ul care mă va duce la circuitul Hungaroring alături de unul dintre angajaţii Mobil 1 de origine turcă.

După o scurtă introducere despre fanatismul fanilor din Turcia pentru fotbal şi, mai ales, pentru culorile lui Fenerbahce, Galatasaray şi Besiktaş, şoferul pune o întrebare capcană: cine câştigă cursa de Formula 1? Angajatul Mobil 1 îi arătă imediat logo-urile de pe tricou, iar concluzia este simplă: Lewis Hamilton. Sau poate Jenson Button.

Exact în acest moment ieşim de pe Autostrada M3 şi intrăm pe drumul îngust care duce la circuit. Apar şi primele ambuteiaje şi ne mişcăm cu viteza melcului, dar într-un final ajungem în zona de intrare în paddock. Îmi despart drumurile de noul meu prieten de la Mobil 1, care începe o nouă zi de muncă şi intră pe circuit mult mai uşor decât un fan obişnuit, iar eu încep o aventură. Aventura de a merge pe un circuit de Formula 1.

"MICUL PARIS A FOST DISTRUS, DAR CLUJUL ESTE FRUMOS"

Pe drum se circulă bară la bară, iar "trotuarul", în cea mai mare parte un simplu teren îngust plin de praf, este şi el aglomerat din cauza fanilor de toate vârstele care se grăbesc în "roiuri" să prindă ultima sesiune de antrenamente. Nu mă pot rătăci nici dacă aş vrea, pentru că pancartele cu drumul către fiecare tribună în parte sunt pe cât de mari, pe atât de dese.

Pentru un strop de adrenalină, îmi iau inima în dinţi şi intru în conversaţie cu un ungur căruia nu i-aş da mai mult de 30 de ani. În ciuda sfaturilor primite acasă, răspund cât se poate de sincer cu privire la origine: Bucureşti, România. Nu cred că voi uita vreodată reacţia lui. "Am fost în Bucureşti! 'Micul Paris' a fost distrus. Clujul este un oraş mult mai frumos". Nu pot decât să-i dau dreptate înainte de a-i ura distracţie plăcută de la tribună Gold.

Găsesc rapid tribuna Super Gold unde am bilet şi sunt surprins de uşurinţa cu care se ajunge în tribune: un prim punct de control pentru verificarea biletului unde se formase o coadă de 15-20 de persoane şi alte două filtre mai mult simbolice. Este ora 11:05 şi am ajuns în tribună la cinci minute după începerea sesiunii de antrenamente.

BINE AŢI VENIT ÎN PARADIS! SERENADA FORMULEI 1 A ÎNCEPUT!

Trec doar câteva secunde şi încep să aud un zumzet. Mă uit în partea dreaptă, spre intrarea pe linia de start-sosire, şi îl văd venind ca un robot imperturbabil pe nimeni altul decât Michael Schumacher. Pe măsură ce pătrunde pe linia dreaptă de start-sosire, sunetul motorului Mercedes devine din ce în ce mai melodios, dar şi mai asurzitor. Septuplul campion mondial trece razant prin dreptul meu şi se îndreaptă spre primul viraj, ocazie cu care sunetul motorului se reduce în intensitate.

Îmi este imposibil să explic în cuvinte ce am simţit în acele câteva secunde.

Îmi este imposibil să descriu în cuvinte sunetul incredibil al unui monopost de Formula 1. Este, fără îndoială, acel ceva care trebuie ascultat şi simţit pentru a fi înţeles, acel ceva care defineşte Formula 1 şi care o face atât de atrăgătoare pentru fani.

Îmi spun în gând că, iată, se poate sta în tribune şi fără celebrele dopuri de urechi. Evident, mă înşel amarnic. Când Sebastian Vettel şi Jean-Eric Vergne trec pe linia dreaptă despărţiţi de numai câţiva zeci de metri, sunetul devine de două ori mai puternic, iar urechile au nevoie de câteva secunde pentru a-şi reveni.

Pe partea opusă a tribunei este amplasat un ecran gigant pe care rulează transmisiunea SkySports cu tot cu comentariu, lucru important în condiţiile în care din tribună Super Gold nu poţi vedea prea mult din restul circuitului.

UNGURII ŢIN CU FERRARI, DAR MAI ALES CU KIMI

Urmează câteva momente de acalmie şi profit de ocazie pentru a arunca o privire asupra tribunei Gold. Este ocupată în proporţie de 60-70%, iar mulţi fani poartă semnele Scuderiei Ferrari: tricouri, şepci şi steaguri, nimic nu lipseşte din arsenalul lor, nici măcar un banner de încurajare pentru Robert Kubica.

Nimic deosebit până aici, oricine ştie că Ferrari are cei mai mulţi fani. Surpriza apare când încep să văd tot mai mulţi fani care poartă tricouri cu numele lui Kimi Raikkonen sau clasicele tricouri oficiale Lotus. Câţiva dintre ei, deja turmentaţi de aburii alcoolului, şi-au vopsit pe obraji steagul Finlandei, în timp ce un alt grup îl salută pe pilotul Lotus cu mici steguleţe ale Finlandei de fiecare dată când acesta trecce linia de sosire.

Răzleţ îşi fac apariţia câţiva fani McLaren, însă n-am văzut niciun susţinător Red Bull. Încă o dovadă că succesul nu-ţi aduce mulţi fani, cel puţin nu în Formula 1.

MERCHANDISING-UL, O AFACERE PROSPERA

Pauza dintre antrenamente şi calificări este bulversată doar de calificările pentru Porsche Super Cup, despre care probabil vă va povesti Mircea într-un alt articol. Eu unul am preferat să aflu ce se petrece în afară tribunelor şi, mai ales, în zona Official Team Merchandising (OTM). "Roiuri" de fani pleacă din tribune pentru a merge să mănânce şi, mai ales, să bea bere, în timp ce mulţi alţii se îndreaptă spre magazinele oficiale ale echipelor.

Aglomeraţia este de nedescris şi, în ciuda preţurilor destul de piperate, vânzările merg bine. Tricourile, şepcile şi jachetele au prins cel mai bune, mai ales că machetele de monoposturi şi de căşti ale piloţilor aveau preţuri cu adevărat prohibitive (peste 500 lei). Nu am putut pleca de acolo fără să-mi cumpăr două tricouri.

Evident, nu vă voi spune despre ce tricouri este vorba pentru a nu fi acuzat că sunt fan Narain Karthikeyan sau Charles Pic.

Pe lângă succesul produselor din OTM, un alt aspect care m-a impresionat plăcut a fost simplă bucurie a fanilor de a vedea Formula 1. Am văzut fani Ferrari făcând poze de grup cu fani Lotus şi chiar un schimb de sticle de bere între susţinătorii lui McLaren şi cei ai lui Lotus, totul într-o atmosferă de sărbătoare şi prietenie. Pe când aşa ceva şi în fotbal?

BACK ÎN BUSINESS, ÎNCEP CALIFICĂRILE

Cele două ore care au separat ultima sesiune de antrenamente de calificări au trecut cu viteza luminii. Revin în tribune pentru încă 60 de minute de adrenalină pură la cel mai înalt nivel, iar cei 24 de actori nu mă dezamăgesc deloc.

Aproape că nu există moment de pauză, iar sunetul este din ce în ce mai apăsător, motiv pentru care iau decizia radicală de a-l atenua un pic cu ajutorul unor dopuri de urechi. Surprinzător, sunetul este la fel de melodios, dar la un nivel acustic uşor mai scăzut, suportabil pentru urechea umană.

În schimb, căldura devine sufocantă. Tribuna este acoperită şi mă protejează de soarele puternic, dar în acelaşi timp face că aerul să fie înecăcios. Minutele trec, iar eliminarea lui Michael Schumacher în a doua parte a calificărilor nu stârneşte, spre marea mea mirare, nicio dezamăgire din partea tribunei. Nici cei de la Red Bull nu par foarte iubiţi şi tot Raikkonen este cel care stârneşte un ropot de aplauze spre finalul calificărilor. Lewis Hamilton obţine cel de-al 150-lea pole position din istoria McLaren şi este aclamat la scenă deschisă când coboară din monopost.

Cursa se anunţă deja palpitantă când ştii că Romain Grosjean ocupă un incredibil loc doi pe grila de start, în timp ce Sebastian Vettel îl are în faţa lui chiar pe Hamilton.

SĂ VINĂ CURSA!

Se aşterne liniştea. Calificările s-au terminat, iar fanii încep să plece din tribune. Unii dintre ei rămân şi pentru cursele de GP2 şi GP3, în timp ce restul se îndreaptă spre deja aglomerată ieşire. Traficul este însă mai fluent şi ajung la hotel într-un interval de timp relativ scurt. Intru în cameră şi-mi dau seama că nu am mai mâncat nimic de la micul dejun. Sincer, nici nu-mi este foame, Formula 1 m-a hrănit sâmbătă cât pentru un an.

Realizez că au trecut 90 de minute de la finalul calificărilor, însă urechile mele continuă să ţiuie după maltratarea lor timp de peste două ore. Dacă asta se întâmplă când trece un singur monopost pe linia de start-sosire, oare cum va fi duminică în momentul în care 24 de piloţi vor ambala motoarele şi vor porni în cursă? Simt că mi se face pielea de găină numai când mă gândesc...