De altfel, constructorul francez a admis anterior că există riscul unor noi abandonuri tehnice în Bahrain, însă directorul executiv Cyril Abiteboul susţine că pentru Marele Premiu al Spaniei de peste trei săptămâni vor exista soluţii permanente.
"Fiabilitatea a fost Călcâiul lui Ahile pentru noi în ultimele două curse, dar datorită diferenţei până la prima sesiune din Spania avem timp să introducem soluţii permanente pe care le pregătim şi să facem paşii de perofrmanţă pe care vrem să-i obţinem", a declarat el.
În urma numeroaselor defecţiuni tehnice, Daniel Ricciardo (Red Bull Racing) a folosit deja trei motoare în primele patru runde, în timp ce Max Verstappen a suferit trei abandonuri. Pilotul Scuderiei Toro Rosso nu şi-a ascuns frustrarea pentru faptul că sezonul său de debut este afectat de asemenea probleme."Poate că este un record. Este un pic ridicol. Sigur că sunt îngrijorat în privinţa viitorului. Încerc să rămân optimist, dar acum am pus pumnul pe masă. Asta nu poate continua, dar ştiu că şi ei înţeleg", a declarat el.
La rândul său, Jos Verstappen, tatăl lui Max Verstappen, a exclus varianta ca Renault să reuşească să îmbunătăţească motorul într-un interval de numai trei săptămâni.
"Cei de la Toro Rosso sunt un pic disperaţi, pentru că nu pot face nimic. Ştiu că Renault face totul pentru a-şi rezolva problemele, dar nu este posibil în trei săptămâni.
Formula 1 este un sport foarte competitiv, dar această problemă este foarte adâncă", a declarat olandezul.Via GPUpdate, Grandprix247
Ce bulan poti sa ai sa ti se strice motorul pe linia de sosire :)!