Renault susţine că a remediat toate defecţiunile la motoare din Australia

de Daniel Popescu
Marti, 25.03.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault susţine motoarele furnizate în Formula 1 nu vor mai genera probleme de natură tehnică în Australia, după ce defecţiunile înregistrate la Melbourne au fost remediate.

Am avut mai multe probleme cu monoposturile la Melbourne, dar cele mai multe sunt rezolvate, iar celelalte vor fi sub control până vineri.

Remi Taffin
Director de operatiuni Renault
Sebastian Vettel a fost nevoit să abandoneze în debutul Marelui Premiu al Australiei din cauza unei defecţiuni software la motor, în timp ce piloţii echipei Lotus s-au retras prematur din cursă în urma unor probleme la sistemul MGU-K de recuperare a energiei la frânare.

Renault afirma însă că aceste probleme au fost analizate şi remediate, astfel că nu vor mai apărea în timpul Marelui Premiu al Malaysiei de la sfârşitul acestei săptămâni.

"După o cursă dificilă în Australia, aşteptăm cu nerăbdare să ajungem în Malaysia. Am avut mai multe probleme cu monoposturile la Melbourne, dar le-am recreat pe bancul de probe de la Viry (n.r - fabrica Renault pentru motoarele de F1). Cele mai multe sunt rezolvate, iar celelalte vor fi sub control până la antrenamentele de vineri de la Sepang.

Chiar dacă anticipăm că mai pot apărea probleme, suntem capabili să reacţionăm mult mai repede şi să minimalizăm impactul acestora", a declarat Remi Taffin, directorul de operaţiuni al constructorul francez.

Asigurările formulate de Renault reprezintă o gură de oxigen pentru Red Bull Racing şi Lotus, mai ales că circuitul de la Sepang este unul dintre cele mai dificile pentru noile unităţi de propulsie, ca urmare a temperaturilor şi umidităţii ridicate.

Via Renault

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru