Directorul executiv Carlos Ghosn a exclus posibilitatea de a reduce costurile pentru noile unităţi în sezonul următor, însă a dat asigurări că preţurile vor fi mai mici începând din 2015, pe măsură ce costurile constructorului francez se vor amortiza.
"Există unele îngrijorări în privinţa costurilor pentru motoare, dar ne dedicăm reducerii acestor costuri. Întâi punem accentul pe performanţă pentru a asigura echipele că vor obţine un motor competitiv şi eficient pentru 2014, iar apoi vom raţionaliza, simplifica şi reduce costurile.
Pentru 2014 nu vor scădea preturile pentru nimeni. Dar devotamentul nostru este ca în fiecare an să facem motorul mai eficient pentru a reduce costurile şi a transfera aceasta reducere utilizatorilor", a declarat el. Renault a confirmat deja că va furniza motoare pentru Red Bull şi Toro Rosso în sezonul următor, iar o înţelegere cu Caterham a fost deja confirmată verbal de echipa britanică. Incertitudinile planează asupra celor de la Lotus, însă Ghosn susţine că nu are neapărat nevoie de un parteneriat cu echipa de la Enstone."Nu vom fi surprinşi dacă în curând apare a treia echipă. S-ar putea să avem mai multe, dar nu avem nevoie de mai multe. Este vorba mai mult de o oportunitate decât de necesitate. În termeni de necesitate avem nevoie de trei echipe", a adăugat el.
Via Reuters
Comentarii (0)