Renault promite o revenire în forţă la Suzuka
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Renault a traversat în Singapore cel mai modest weekend din acest sezon competiţional, după ce Bruno Senna şi Vitaly Petrov au terminat pe locurile 15 şi 17 ca urmare a deciziei echipei de a renunţa la update-urile planificate pentru această etapă.
Echipa s-a îndepărtat de locul patru în clasamentul constructorilor şi este ameninţată acum şi de Force India, însă directorul tehnic James Allison este convins că situaţia nu se va repeta şi în Marele Premiu al Japoniei.
"Mă aştept ca monopostul R31 să iasă mai mult la vânătoare decât în Singapore. Sunt doar două viraje lente la Suzuka, iar R31 se simte mai bine pe circuitele rapide. Voi fi dezamăgit dacă nu vom fi în primii 10 în calificări pentru a avea oportunitatea să trecem peste dezaamagirea din Singapore. Credem că putem readuce monopostul în puncte. Trebuie să o facem: Force India începe să ne sufle în ceafă şi avem nevoie de rezultate bune pentru a rămâne în faţă", a precizat el.
Declaraţiile lui Allison vin în aceeaşi zi în care Force India a anunţat că obiectivul pentru acest final de sezon este tocmai surclasarea rivalilor de la Renault în clasamentul constructorilor.
Via | Renault
Comentarii (1)