Directorul executiv Cyril Abiteboul a lăsat să se înţeleagă că Renault ar putea furniza motoare pentru Red Bull în 2016 doar în cazul în care planul de a achizitioona echipa Lotus nu se va concretiza.
"Nu am făcut comentarii legate de anul viitor. Dacă vom face ceva diferit de ceea ce se anticipează că vom face, trebuie să fie ceva bun pentru Renault şi să servească intereselor Renault. Dar având în vedere cum am fost trataţi, va fi dificil să convingem consiliul de administraţie să facem altceva decât este planificat acum", a explicat el.
În plus, Abiteboul afirmă că speră să se găsească o soluţie prin care Red Bull să rămână în Formula 1, cu sau fără sprijinul direct al Renault.
"Vrem ca sportul să fie sănătos şi nu dorim ca Red Bull să părăsească sportul.
Avem o relaţie lungă şi fructuoasă cu Red Bull care mai degrabă se apropie de final decât de încep. Sper să găsim pentru toată lumea o cale de a merge înainte, dar au făcut comentarii puternice că nu vor să mai lucreze cu Renault", a adăugat el.Via Autosport
Comentarii (1)