Renault: "Kubica are calităţile necesare pentru a deveni campion"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Venit la Renault în acest sezon ca înlocuitor al dublului campion mondial Fernando Alonso, Robert Kubica a adus un aer proaspăt la echipa patronată de Gerard Lopez.
În plus, datorită rezultatelor sale, Renault a avut un sezon peste aşteptări şi speră ca în ultimele trei curse să surclaseze Mercedes GP şi să termine pe locul 4 în clasamentul constructorilor. Polonezul este considerat unul dintre cei mai valoroşi piloţi de pe grila de start, iar James Allison, directorul tehnic al francezilor, consideră că acesta poate deveni cu uşurinţă campion mondial în cazul în care va avea la dispoziţie un monopost pe măsură talentului sau.
"Dacă îi putem oferi un monopost care este pe jumătate capabil să câştige titlu, Kubica îl va obţine. Nu toată lumea din pitlane poate spune asta despre piloţii săi. Este dedicat ideii de a deveni campion mondial şi este unul dintre băieţii de top despre care ştii că dacă nu concurează în frunte este din cauza monopostului", a declarat oficialul Renault.
Allison nu a ezitat să îl compare pe Kubica cu Fernando Alonso, pilotul care a cucerit două titluri mondiale pentru Renault în 2005 şi 2006, însă afirmă că polonezul are chiar calităţi mai bune decât bunul său prieten care pilotează în prezent pentru Scuderia Ferrari.
"Nu este numai incredibil de rapid, dar ştii că te poţi baza pe el să facă un tur rapid când avem nevoie.
Ştii că nu va comite greşeli când este sub presiune şi că va parcurge tur după tur într-un ritm foarte bun. Aşteaptă foarte multe de la toată lumea. Este optimist, solicitant şi ne împinge de la spate să muncim. Să ai un astfel de pilot de clasa mondială ne dă o bază de plecare fantastică. În această privinţă este similar cu Alonso, dar diferenţa este că este mai intens şi se implia mai mult în curse în aşteptarea de a deveni campion. Alonso a făcut deja asta, dar Kubica se dedică foarte mult pentru a face această echipă să aibă succes şi pentru a ne aduce înapoi unde trebuie să fim", a mai precizat el.Deşi nu a concurat pentru niciuna dintre echipele de top, Kubica a fost implicat direct în lupta pentru titlu în sezonul 2008, pe vremea când concura pentru BMW-Sauber. Polonezul avea şanse reale la titlu cu două curse înainte de final, însă speranţele sale s-au năruit după ce echipa germană a preferat să înceteze dezvoltarea monopostului pentru a se concentra pe sezonul 2009, strategie care în cele din urmă a dus la retragerea constructorului BMW din Formula 1.
Via | GPUpdate
Iti garantez ca si Button l-ar fi facut ferfelite pe "gogoasa" numai ca, a avut McLaren grija de el in asa fel incat sa nu fie nr.1....ceea ce i se poate intampla si lui Kubica iar asta eu nu-i doresc.