Renault face modificări la aripa spate şi sistemul DRS

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 20.06.2011
Renault va introduce câteva modificări la aripa spate şi la sistemul DRS pentru a putea lupta cu echipele de top în Marele Premiu al Europei.

După cele două podiumuri obţinute în startul sezonului în Australia şi Malaezia, Renault a intrat pe o pantă uşor descendenţă şi nu a mai obţinut performanţe notabile.

Pentru remedierea parţială a acestor probleme, echipa anglo-franceză va aduce câteva modificări la sistemul Drag Reduction System (DRS), flapsul superior urmând să fie îmbunătăţit pentru ca avantajul utilizării tehnologiei să fie mai mare.

"Ca întotdeauna, vor fi câteva update-uri aerodinamice. Cel mai important dintre acestea va fi un nou flaps superior pentru aripa spate cu un efect mai mare la activarea sistemului DRS. Asta ne va aduce un avantaj în calificări şi ne va oferi un potenţial mai mare pentru depăşiri în timpul cursei", a declarat James Allison, directorul tehnic al echipei Renault.

În urma acestei îmbunătăţiri, Renault şi-a fixat ca obiectiv să rămână pe locul patru în clasamentul constructorilor cel puţin până la pauza de vară din luna august, în condiţiile în care are un avans de numai opt puncte în faţa rivalilor de la Mercedes GP.

"Avem nevoie de încă un podium sau două în acest interval de timp pentru a ne consolida poziţia în grupul echipelor de elită şi pentru a rămâne competitivi în faţa celor de la Mercedes GP, al căror sezon s-a îmbunătăţit în mod evident.

Păstrarea poziţiei noastre în top patru în clasamentul constructorilor este o prioritate absolută pentru noi", a precizat Eric Boullier, şeful echipei Renault.

Via | ESPNF1

Taguri: Renault, Valencia

Comentarii (1)

  • Update
    Renault ar face un pas IMENS inainte daca ar updata oricare din sistemele Heidfeld 1.0 sau Petrov 1.0 la Kubica 3.0 :P
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru