Renault: "Deocamdată vom rămâne în FOTA"

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 08.12.2011
Renault a dezvăluit că nu intenţionează să părăsească FOTA, în timp ce celelalte echipe care au rămas membre ale organizaţiei au refuzat să comenteze.

Red Bull, Ferrari şi Sauber s-au retras din FOTA într-un interval mai mic de o săptămână în urma neînţelegerilor privind acordul pentru reducerea costurilor, motiv pentru care viitorul organizaţiei a devenit incert.

Dintre celelalte echipe, doar Renault a confirmat până în prezent că nu intenţionează să părăsească organizaţia, însă chiar şi aceste declaraţii au fost făcute cu precauţie. "Se poartă foarte multe discuţii dar, până acum, echipa noastră este încă membră a FOTA", a declarat Eric Boullier, şeful Renault, pentru postul britanic de televiziune BBC.

În schimb, cei de la Force India au evitat să confirme dacă îşi vor păstra angajamentul faţă de FOTA. "Au loc mai multe întâlniri, aşa că este prematur să comentăm în acest moment", a precizat un purtător de cuvânt al echipei indiene.

Toate celelalte echipe membre FOTA, McLaren, Mercedes, Williams, Lotus/Caterham şi Virgin, au refuzat să facă orice comentariu pe marginea acestui subiect.

Totuşi, Mercedes a afirmat recent că se va dedica în continuare organizaţiei, în timp ce McLaren deţine preşedinţia FOTA prin şeful Martin Whitmarsh, motiv pentru care este puţin probabil ca britanicii să urmeze exemplul celor de la Ferrari, Red Bull şi Sauber.

Via | BBC Sport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru