Renault confirmă colaborarea cu celebrul inginer Mario Illien pentru îmbunătăţirea motoarelor

de Daniel Popescu
Joi, 18.12.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Red Bull a confirmat că Renault colaboreaza cu reputatul inginer Mario Illien pentru îmbunătăţirea motoarelor pentru sezonul 2015.

Este grozav ca Renault colaborează acum cu Illmor.

Christian Horner
Sef Red Bull Racing
Renault este determinată să reducă cât mai mult diferenţa care o separă de Mercedes în privinţa performanţelor pentru motor, iar în acest sens l-a recrutat pe celebrul inginer elveţian Mario Illmor.

Potrivit unor informaţii dezvăluite de Christian Horner, şeful Red Bull Racing, Illmor îşi aduce contribuţia personală la dezvoltarea motorului, însă nu este clar dacă are o funcţie specifică în cadrul constructorului francez.

"Este grozav ca Renault colaborează acum cu Illmor. Compania lui Illmor a avut probleme similare cu IndyCar. Illmor are multă experienţă şi este capabil să se uite la probleme cu o perspectivă proaspătă", a precizat britanicul.

Declaraţiile lui Horner confirmă practic informaţiile apărute în presa germană încă de la începutul lunii noiembrie cu privire la o colaborare între Renault şi Illmor.

Illien este un nume recunoscut în lumea Formulei 1, întrucât a fost cofondatorul companiei Ilmor care a dezvoltat motoarele Mercedes pentru McLaren.

Echipa britanică a câştigat titlurile mondiale la piloţi în 1998 şi 1999 cu Mika Hakkinen şi în 2008 cu Lewis Hamilton, dar şi trofeul constructorilor din 1998, cu ajutorul motoarelor Mercedes al căror design a fost stabilit de Ilmor.

În prezent, compania Ilmor nu mai este implicată în Formula 1, însă furnizează motoare în competiţiile IndyCar şi MotoGP.

Pe de altă parte, Horner a dezvăluit câteva aspecte ale motorului care acum cad în sarcina celor de la Red Bull Racing prin prisma expertizei angajaţilor săi.

"Vorbim despre modelare, simulare şi optimizare a curgerii aerului, lucruri de acest gen, zone în care avem ceva experienţă şi putem ajuta", a adăugat el.

Potrivit unor informaţii dezvăluite de Lotus, care vor trece la unităţi Mercedes începând din 2015, motorul celor de la Renault generează cu 85 de cai putere mai puţin şi este cu 18 kilograme mai greu decât cel al rivalilor germani.

Via Motorsport

Comentarii (1)

  • 18 Kg in plus inseamna intre 0.2-0.5 pe tur in functie de configuratia aero , iar 85cp inseamna 1 secunda indiferent de conditii
    6 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru