Renault analizează opțiunile pentru sezonul 2021 în cazul plecării lui Ricciardo: Vettel ar putea fi pe lista scurtă a francezilor

de Daniel Popescu, Foto: Ferrari
Marti, 17.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault nu exclude posibilitatea unui acord cu Sebastian Vettel pentru sezonul 2021 în cazul în care Daniel Ricciardo va pleca de la echipă, însă are și opțiunea unui pilot tânăr din propria academie.

Contractul lui Daniel Ricciardo cu Renault urmează să expire la sfârșitul acestui sezon, iar australianul va decide dacă va rămâne alături de echipa franceză în funcție de performanțele noului monopost.

Situația este însă în prezent complicată de amânarea sau anularea primelor patru curse ale sezonului din cauza coronavirusului.

"Trebuie să-l păstrăm pe fundații solide. Contează proiectul, dar trebuie să așteptăm primele curse. Am făcut un pas înainte? Căpătăm mai multă încredere? Dacă simțim că avem un proiect pe termen lung, de ce să nu rămână?", spune Cyril Abiteboul, șeful celor de la Renault.

Totuși, în cazul plecării lui Ricciardo, Renault are deja o serie de opțiuni. Una dintre ipoteze este că australianul ar putea ajunge chiar la Ferrari, iar Abiteboul a fost întrebat dacă, în acest context, Sebastian Vettel ar putea ajunge printre opțiunile francezilor.

"Nu vreau să spun nu, pentru că este un pilot și un campion grozav.

Am lucrat împreună pe partea de motoare (n.r - când Red Bull utiliza motoare Renault) și am câștigat împreună", a explicat el.

Totuși, Renault are în vedere și piloții din propria academie, care ar putea înregistra progrese în cursul acestui an.

"Avem o academie de piloți, cu piloți care ar putea fi pregătiți în 2021 sau 2022. În principiu, este Christian Lundgaard. Are un sezon de Formula 2 în față, iar noi avem propriul nostru sezon cu Ricciardo", a adăugat el.

Via Motorsport

Comentarii (3)

  • Costel
    cine cauta si are si pretentia sa gaseasca faima in F1 n-are cum sa nu-l aminteasca pe sebastian vettel !

    indiscutabil magulitoare atentia pentru sebastian vettel a celor de la RenaultF1 dar poate ca Cyril nu-i inca in posesia tuturor detaliilor privind traiectoria scuderiei pentru sezoanele '21 si '22 cel putin , tocmai de aceea ii solicit lui Abiteboul putina atentie pentru a nu se mai afla pe viitor intr-o pozitie stanjenitoare in prezenta media :

    itinerariu ferrari in marele circ ii deja stabilit in amanunt de Camilleri si Elkann pe baza unor analize amanuntite si care-i certifica multiplului campion german evident rolul principal ,acela de protagonist al monoposturilor ferrari in anii ce vin , predictibilitatea liniei actuale de piloti ai cavallino rampante fiind singura optiune coerenta pentru ca atat de doritele titluri de campion la piloti/constructori sa revina la maranello iar declaratia recenta a lui sebastian "the team has done a huge leap forward since I joined in 2015 on many ,many grounds " ma face mai increzator ca niciodata de faptul ca izbanda scuderiei ii mai aproape ca oricand
    10 8
  • Cel mai echilibrat campionat ever. Fara precedent. Dupa primele curse toate echipele vor fi la egalitate de puncte. :)
    15 1
  • Daca va mai exista Formula 1 atunci ...
    13 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru