Renault a solicitat plata în avans a drepturilor TV

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 24.07.2010
Renault a cerut plata în avans a sumelor provenite din drepturile TV pentru sezonul 2010 pentru a dezvolta monopostul pentru anul viitor, însă neagă că întâmpină probleme financiare.

În mod tradiţional, echipele primesc banii din drepturile de comercializare ale Formulei 1 la finalul unui sezon competiţional, însă Renault a solicitat plata acestora în avans cu scopul de a continua dezvoltarea monopostului R30, dar şi pentru a iniţia construcţia monopostului pentru anul viitor.

Informaţia a condus la ipoteza că Renault întâmpină probleme de natură financiară, însă şeful Eric Boullier susţine că este vorba doar despre o lipsă de bani cash până în luna septembrie.

Francezul afirmă că Renault a semnat deja două contracte de sponsorizare în valoare totală de 13 milioane de euro, însă aceste sume vor fi virate numai peste două luni.

"Am semnat recent un nou contract de sponsorizare, unul pentru 10 milioane de euro şi celălalt pentru trei milioane de euro. În iulie am primit undă verde să forţăm dezvoltarea monopostului R30 pentru a încerca să învingem Mercedes GP. În acelaşi timp, am cerut să începem dezvoltarea monopostului R31 pentru anul viitor.

Plăţile din partea noilor sponsori vin în septembrie, dar eu am nevoie de cash şi nu pot aştepta până în septembrie pentru că nu pot pierde două luni. Le-am cerut acţionarilor să găsim o soluţie şi am discutat cu Bernie Ecclestone, care ne-a sugerat să avem o plată în avans a drepturilor TV pentru a avea cash", a explicat Boullier motivele pentru care renault a făcut această solicitare.

Cu toate acestea, plata în avans a banilor proveniţi din drepturile TV are nevoie de acordul unamim al echipelor, iar unele dintre acestea s-au opus pentru a nu permite francezilor să înceapă dezvoltarea monopostului pentru anul viitor.

"Cred că unele echipe au spus nu, pentru că nu vor să începem dezvoltarea monopostului nostru pentru 2011, aşa că vom găsi o altă soluţie. Nu am avem probleme cu banii. Este doar o problemă de circulaţie a banilor cash, pentru a începe dezvoltarea monopostului pentru 2011 cu banii care ar fi trebuit să fie plătiţi de sponsori în septembrie", a mai precizat Boullier.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru