Regulamentul Safety Car-ului ar putea fi modificat

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 03.11.2011
Echipele vor analiza oportunitatea de a schimba regulamentul Safety Car-ului pentru sezonul 2012, pentru ca piloţii întârziaţi cu un tur să aibă permisiunea de a reveni în spatele plutonului.

Comisia F1 care se va reuni joi la Geneva va avea pe ordinea de zi un al patrulea subiect important în perspectiva sezonului 2012. Potrivit presei internaţionale, echipele de top şi-au exprimat nemulţumirea pentru actualul regulament, întrucât acesta permite piloţilor întârziaţi să se infiltreze între piloţii din frunte.

La ieşirea maşinii de siguranţă de pe circuit, piloţii întârziaţi devin un obstacol pentru piloţii care luptă pentru victorie sau pentru poziţii de pe podium, iar şansele unui accident colectiv sunt mai mari.

Propunerea unora dintre echipe este ca piloţii întârziaţi să fie obligaţi să depăşească Safety Car-ul şi să se poziţioneze în spatele plutonului, însă acest lucru ar avea ca efect întârzierea foarte mare a formării plutonului. "Ambele metode au avantajele şi dezavantajele lor", a precizat Beat Zehnder, managerul echipei Sauber.

Cel mai probabil, acest subiect va fi ultimul discutat în cadrul întâlnirii Comisiei F1, care are de rezolvat cel puţin alte trei lucruri importante: păstrarea sau excluderea curselor din Bharain şi Coreea de Sud din calendarul sezonului 2012, aprobarea schimbării numelor echipelor Renault, Lotus şi Virgin Racing şi introducerea unui al treilea monopost pentru echipele de top.

Via | GMM

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru