Red Bull: "Webber este capabil să câştige titlul în 2011"

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 26.11.2010
Christian Horner consideră că Mark Webber are abilităţile necesare pentru a lupta din nou pentru titlul mondial în sezonul 2011.

Mark Webber a obţinut 4 victorii pe parcursul sezonului 2010, însă aceste rezultate nu au fost suficiente pentru a-l învinge pe Sebastian Vettel în lupta pentru titlul mondial.

Australianul va pilota pentru Red Bull şi anul viitor, atunci când va avea o nouă şansă să-şi adjudece trofeul suprem, potrivit declaraţiilor lui Christian Horner, şeful echipei austriece.

"Webber pilotează extraordinar de bine. Anul acesta a avut performante într-un an excepţional de greu şi cred că există lecţii pe care le va învăţa din 2010 pentru a construi sezonul 2011. Cred că îşi va rezerva puţin timp să reflecteze, dar când se va uita în urmă la acest an va putea fi mândru de ce a realizat. A câştigat 4 curse, a câştig bijuteria coroanei de la Monaco, unde a fost suprem şi a fost în lupta pentru titlu până în ultima cursă", a declarat britanicul în vârstă de 36 de ani.

Horner consideră că Webber este dezamăgit de ratarea obiectivului, în special pentru că a fost lider o bună parte din acest sezon, însă crede că australianul va începe o nouă etapa a carierei anul viitor.

"Atât de mulţi piloţi dintre cei 5 candidaţi principali se pot uita în urmă cu "dacă" şi "dar", pentru ca toţi au fost în luptă la un moment dat, pe când Sebastian Vettel a fost lider doar după Abu Dhabi.

Webber a condus campionatul mai multe luni în vara. Evident, există o dezamăgire că nu şi-a îndeplinit obiectivul principal, dar cred că a pilotat foarte, foarte bine în acest an. Îşi va reîncărca bateriile şi va reveni în 2011  cu lecţiile pe care le-a învăţat în acest an şi cred că va forţa la fel de mult şi că va fi la fel de competitiv", a mai precizat el.

Via | Autosport

Comentarii (6)

  • webberu
    Mda, va fi ultimul lui an la Red Bull.
    6 6
  • ctlnmihai
    cam greu va fi pentru webber să câştige titlul la anul...
    5 9
  • australienii
    cred ca webber va mai sta la rbr inca 2-3 ani si in 2012 va fi coechipier cu riciardo, vettel va pleca la mercedes gp, in rest numai bine
    4 3
  • nelu98
    nu il va mai lasa ei sa aiba sanse la titlu
    sa vazut clar ca sunt de partea lui VETTEL
    4 3
  • mobius
    "sanse"
    Daca Webber a avut o sansa, asta s-a intamplat in 2010 si eu personal nu cred ca va mai avea vreuna, mai ales la Red Bull. Ce s-a petrecut la echipa austriaca anul acesta , seamana atat de bine cu ce s-a petrecut in 2009 la Brawn GP, incat mi se pare greu de crezut ca ambele episoade sa fie doar intamplari. Oare anul viitor ce echipa (Lotus, Hispania, Virgin), va spulbera din nou toate sperantele echipelor traditionale.
    3 0
  • alta sansa!-nu vine de 2x daca ai scapat-o odata!!!
    povestea aceasta cu sansa, nu tine! 2010Webber si 2008Massa, sansele lor au aceeas soarta!!!
    Stiu una cu norocul: daca a trecut norocul odata p linga tine si l-ai prins, atunci va fi si a 2a oara si a 3a si tot asa...iar daca a trec odata si nu l-ai prins, atunci gata...uita!... a 2a oara nu vine...
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru