Red Bull susține că motorul Honda va avea o putere apropiată de Ferrari și Mercedes: "Suntem foarte optimiști în privința performanței"

de Daniel Popescu
Miercuri, 09.01.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Oficialii Red Bull afirmă că Honda a înregistrat progrese majore în dezvoltarea motorului și că performanțele acestuia vor fi foarte apropiate de cele înregistrate de rivalii de la Mercedes și Ferrari.

Red Bull Racing a renunțat la parteneriatul pentru motoare cu Renault în favoarea unei colaborări cu Honda, în ciuda faptului că producătorul japonez a oferit cea mai slabă unitate de propulsie de pe grila de start.

Consultantul Helmut Marko susține însă că Honda a înregistrat progrese majore pe parcursul iernii și anticipează un nivel al performanțelor foarte apropiat de cel obținut de rivalii de la Mercedes și Ferrari, cu un posibil deficit de numai 20 de cai putere.

"Cifrele ne fac să fim foarte optimiști, inclusiv în privința performanțelor. Motorul Honda este deja puțin peste motorul Renault. Dacă luăm în calcul datele noastre de GPS cu datele furnizate de Honda, vom fi în zona Mercedes și Ferrari. Chiar dacă vom fi cu 20 CP în urmă, nu ar fi o situație diferită de era Renault. Putem recupera", a declarat el.

Pe de altă parte, Marko a admis că Honda ar putea înregistra o fiabilitate mai scăzută a unităților de propulsie din cauza dezvoltării agresive.

Situația este cu atât mai complicată cu cât regulamentul tehnic prevede reducerea la numai trei unități de propulsie pe sezon fără penalizări, comparativ cu patru în sezonul recent încheiat.

"Suntem conștienți că probabil va fi dificil din cauza fiabilității. Cel mai probabil nu vom fi capabili să parcurgem tot sezonul cu trei motoare. Dar dacă alegi circuitele potrivite, poți fi înapoi la vârf după câteva tururi. Acesta va fi conceptul, vom acepta penalizările pentru motoare dacă va fi necesar", a adăugat Marko.

Via Motorsport

Comentarii (9)

  • Serban
    Patru motoare limita din 2018 ? Păi în F1 pe care am văzut-o eu, a fost vorba numai de trei !
    Sunt tare curios ce-o să fie anul ăsta cu RBR-Honda, tare mi-e teamă că laudele astea, în avans, ale lui Marko, se vor transforma mai târziu în bălăcăreala cu Renault ...
    12 8
  • Ar trebui macar o echipa sa se bage intre Mercedes si Ferrari, asa, pentru spectacol. Sper sa fie RBR.
    9 5
  • SIMPLE MINDS
    Dupa astfel de declaratii propun ca Marko din postura de consultant RBR sa fie de indata consultat de medici din certa postura de pacient al AKH !
    *Party- Mode Honda* cum recent sustinea RBR ar trebui sa fie certificat de consumatori/fani prin rezultate inregistrate in GP-uri (podiumuri) si nicidecum in pauza competitionala prin afirmatii care converg doar subiectivismului si entuziasmului intr-o masura care nu-i face deloc cinste unui senior al motorsportului.

    Helmuth ,la cele 75 de primaveri ale tale de cele mai multe ori luciditatea este invers proportionala varstei !
    Hai mai bine sa asteptam primele patru,cinci curse din 2019 pentru a putea incropi o concluzie mai mult sau mai putin pertinenta in ceea ce priveste de-acum *notoriul*-party mode Honda.

    Bitte !
    17 5
  • Probabil HOnda va veni si cu ceva bani la echipa, asa cum au facut si la McLaren. Asa se explica si dragostea asta nebuna RBR-Honda, pentru ca altfel nimeni nu ar fi incantat de un constructor care a gresit grav motorul.
    8 3
  • Parerea mea este ca Red Bull va fi o echipa puternica anul asta.Se pare ca Red Bull nu pune mare prsiune pe niponi si ii lasa sa lucreze.Spre sfarsitul sezonului trecut Honda a aratat bine si nu e imbosibil sa fi facut cu adevarat acele progrese despre care vorbeste Dr.Helmut Marko.Austriecii nu sunt prosti asa ca imi e greu sa cred ca au facut o alegere gresita.Riscant e dar pare ,,o afacere,, grozava.Plus ca e vorba si de mandria Japoneza a unui brand care este recunoscut pentru fiabilitatea masinilor sale.Sa spui ca Marko e senil e deja stupid.Sau ca Honda ,,a gresit grav motorul,,Cu ce a gresit?McLaren a pus presiune enorma pe ei facand ca pana la urma Honda sa revina in F1 mai repede decat trebuia.Nu prea au avut timp la dispozitie.Plus ca McLaren nu facea nimic altceva decat sa ii incurce ajungând atat de penbili la un moment dat incat sustineau ca au cel mai bun sasiu din F1.Adevarul s-a vazut in 2018 când McLaren au fost la pamant in ciuda faptului ca au folosit motoare Renault.Deci nu era doar vina japonezilor.In mai mare masura era vina McLaren care aveau o masina complet groaznica.
    10 10
  • Zici că-s politicienii români care în pragul votului te aburesc cu tot felul de promisiuni. "Vorba multă - sărăcia omului"
    10 5
  • cand a aratat honda bine? de cand au revenit in f1 tot printre ultimii au fost (cu mclaren)
    4 2
  • fan Ferrari
    RBR nu va avea acelasi rabdare ca si McLaren
    daca nu iese jucaria la sfarsitul sezonului zboara Honda din garajul RBR
    2 0
  • ba omule....vezi ca trollezi siteul cu aberatii....astea sunt pareri de retardat mintal...o sa vedem numai motoare HONDA bubuite pe circuit...sunt la ani lumina de MERCEDES,FERRARI,RENAULT
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru