Red Bull solicită clarificarea regulamentului pentru DRS sub steag galben

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 27.06.2012
Red Bull crede că FIA trebuie să clarifice regulamentul care interzice utilizarea sistemului DRS în zonele aflate sub incidenţa steagului galben.

Michael Schumacher a fost în pericol să piardă podiumul obţinut în Marele Premiu al Europei după ce a fost investigat de comisarii de cursă pentru că a avut sistemul DRS activat în momentul în care în zona respectivă se fluturau steagurile galbene.

Ipoteza a fost că sistemele DRS şi KERS nu pot fi utilizate în astfel de condiţii, iar Schumacher a scăpat de penalizare după ce FIA a constat că pilotul echipei Mercedes a încetinit vizibil pe porţiunea respectivă a circuitului.

Schumacher a fost investigat în urma unei reclamaţii depuse de Red Bull Racing, după ce Mark Webber, aflat imediat în spatele germanului, a observat că rivalul său avea sistemul DRS activat.

Echipa spera ca Schumacher să fie penalizat pentru ca Webber să urce pe ultima treaptă a podiumului, însă Charlie Whiting, directorul de curse al forului mondial, susţine că nu există nicio regulă scrisă potrivită căreia utilizarea DRS să fie interzisă sub drapel galben. Christian Horner, şeful Red Bull Racing, a admis ulterior ca regula de a nu folosi DRS în astfel de situaţii a fost una verbală, fără să fie inclusă în regulament.

"A existat o întâlnire în care s-a spus că DRS şi KERS nu pot fi folosite sub drapel galben.

Din acest motiv i-am spus lui Webber să nu activeze DRS, aşa că am fost surprins când Schumacher a făcut-o. Cred că este important pentru echipă să avem o clarificare pentru Silverstone", a precizat el pentru televiziunea Servus TV.

Via | GMM

Comentarii (5)

  • Penibili astia de la RB... au plecat la cersit, poate-poate mai ciupesc si ei 3 puncte.
    25 9
  • Ca activezi DRS-ul dar apesi pe pedala de franare, ca nu activezi DRS-ul dar apesi ca nebunul pe pedala de acceleratie tot aia e.Eu in locul celor de la FIA i-as trata pe astia precum l-a tratat presedintele frantei pe Basescu :))
    17 8
  • Cei de la RedBull si-au adus aminte si de Webber :O??? Pariez ca daca Vettel castiga cursa....nici nu le mai pasa ce se intampla cu al 2- lea pilot.
    24 5
  • mobius
    Exact asa este si-au adus aminte de Webber fiindca daca Vettel a abandonat, s-au gandit ca poate mai fac rost de niste puncte de la pilotul de care de fapt habar, nu au in restul sezonului in compatitii. Sunt intr-adevar penibili. Ar fi fost o aberatie sa-l penalizeze pe Schumacher.
    12 3
  • @Davidenko, daca Webber (care e pe locul 2 in clasament in fata coechipierului sau Vettel) ar fi fost un Massa (care e pe locul 16 in clasament cu un nr.de pcte de cel putin 10ori mai mic fata de Alonso) i-as fi inteles.Am impresia ca la anul Wbber o sa plece la Ferrari pentru 1-2 ani si de acolo va iesi la "pensie"(posibil cu multe victorii si de ce nu cu un campionat castigat).
    7 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru