Red Bull: "Secretul succesului în Formula 1 este pasiunea"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Red Bull Racing se pregăteşte să scrie o nouă pagină de istorie în Marele Premiu al Japoniei, acolo unde Sebastian Vettel are ocazia de a deveni cel mai tânăr dublu campion mondial din istorie.
Performanţa ar reprezenta încununarea a peste doi ani de dominaţie în cea mai importantă competiţie din lumea sporturilor cu motor, în ciuda tradiţiei unor echipe de tiop precum Ferrari şi McLaren.
Potrivit consultantului Helmut Marko, secretul succesului nu este altul decât pasiunea cu care lucrează fiecare angajat al echipei, pe lângă lipsa de implicare în controversele de natură politică.
"Adevăratul secret este că fiecare este pasionat. Avem aceeaşi echipă şi structură eficientă de patru ani. Ferrari, Mercedes şi McLaren se organizează foarte diferit. Suntem norocoşi să avem un şef (n.r - Christian Horner) care în cel mai scurt timp posibil îţi oferă un 'da' sau 'nu'. În plus, credem că trebuie să-i lăsăm pe angajaţi să lucreze în pace şi să-i ţinem departe de politică", a declarat austriacul pentru postul de televiziune ServusTV.
Nu de aceeaşi părere este şi Sebastian Vettel, care afirmă că succesul Red Bull se datorează unui ansamblu de lucruri mici care funcţionează foarte bine împreună.
"Nu cred că există secrete sau magie, trebuie doar ca multe lucruri mici să lucreze împreună pentru un sezon fantastic precum cel pe care l-am avut până acum", a precizat germanul.
Via | GMM
Comentarii (3)