Marele Premiu al Braziliei a fost lipsit de dueluri spectaculoase în lupta pentru podium, însă Lewis Hamilton s-a remarcat printr-o cursă spectaculoasă de revenire și a terminat pe locul 4 deși a plecat din pitlane.
Performanța pilotului Mercedes a pus oarecum în umbră o prestație asemănătoare din partea lui Daniel Ricciardo, care a terminat pe locul 6 după ce inițial a coborât în coada plutonului în urma unui impact cu Stoffel Vandoorne la startul cursei. Christian Horner, șeful celor de la Red Bull, susține că australianul și-a demonstrat din plin talentul în privința depășirilor cu această ocazie.
"Ricciardo a avut din nou câteva depășiri grozave. A trecut pe lângă noi, cei din pitwall, și ne gândeam că ar trebui să se apropie de rivali în primul viraj, dar apoi el îi depășea. Frânează atât de târziu... A devenit un maestru la asta. De aceea, pentru mine este unul dintre cei mai buni piloți la depășiri, dacă nu chiar cel mai bun", a declarat britanicul.
Întrebat în mod direct dacă există un alt pilot pe grila de start care să reușească astfel de depășiri, Horner a fost categoric.
"Nu cred. A fost lovit de Vandoorne, dar recuperarea sa ulterioară a fost fantastică", a adăugat el.Via ESPNF1
Asa o gandi si cand ii pune masina la dispozitie? Ca la ultimele 3 curse a cam plecat din spate RICCI... nu de alta da era pe langa Maxutzu pe grila initial... ca sa nu mai zic ca doar pe ultima a mai terminat-o... ca deh, "vezi ca Max e in spatele tau cu freshu de portocale" si s-a conformat omu ca mai are de tras un an tot acolo...
Ii mai da si "calde" sa il tina aproape, ca are nevoie si de el... macar un an... insa doar daca e cuminte si papa tot...
RICCI stie f bine cum trebuie sa joace, dar ii va tine minte, asa cum si Webby ii "pomeneste" cand are ocazia...
Cred totusi ca nu Ch. Horner dicteaza ierarhiile pe la RBR... doar i se traseaza liniile si le aplica frumos, ca la carte... si cum e un bun psiholog, mai unge cu zaharelul cand simte ca e nevoie... intrucat are si el nevoie de job-ul sau, caldutz daca isi face bine treaba...
Max era in spate pe pneuri noi, alta strategie, care era scopul sa-l blocheze? Sau cat il tinea in spate?
Nici eu nu spun ca e mai bun unu sau altu; unu e mai rapid in calificari (lucru agreeat de mai toata lumea), celalalt e mai cerebral si gestioneaza altfel cursa, unul e mai tanar si promite multe ptr viitor (plus Mk-ul din jurul lui), celalalt e la maturitate si acum ar fi momentul sa arate ce poate (plus ca e mai simpatic).
Ca sa vedem care cum e in realitate pe circuit, ar trebui sa li se acorde aceleasi sanse... insa doar unu a semnat, celalalt se uita prin alte ograzi si asteapta sa se faca liber...
Deci, nea' Horner vezi cum faci... sa fie bine...
Sincer acum , chiar n-ai ce face ? Care sunt " latrai " lui Alonso ? În țara asta mai sunt si alții care nu sunt fani ai lui Hamilton. De ce am aruncat eu sau altul cu venin ? Am susținut eu ca Alonso e cel mai bun pilot la depășiri ? Uita-te în comentariile mele și spune-mi unde am zis eu asta ? Dar în țara asta si nu numai , sunt multi idioți care stau , nu fac nimic și posteaza tâmpenii.
I
I
I
Il ”intepai ”pe el?
Ideea extrem de originala, intentia extrem de discutabila, ca sa nu fiu rau...