Red Bull: "Renault este la şase luni în urma Mercedes. Avem opţiuni pentru 2016"

de Daniel Popescu
Marti, 01.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Christian Horner consideră că Renault este cu şase luni în urma comparativ cu Mercedes în privinţa dezvoltării motorului şi afirmă că Red Bull are opţiuni pentru sezonul 2016.

Renault abia începe să le prindă din urmă în privinţa a ceea ce au făcut pe circuit şi pe bancul de probe, aşa că suntem probabil unde era Mercedes în urmă cu şase luni.

Christian Horner
Sef Red Bull Racing
Red Bull Racing pune din nou presiune pe partenerii de la Renault pentru dezvoltarea unui motor competitiv cu care să aibă posibilitatea să lupte pentru titlurile mondiale.

Şeful Christian Horner aşteaptă o nouă variantă de combustibil care să asigure îmbunatăţirea performanţelor, însă consideră că producătorul francez este la şase luni în spatele rivalilor de la Mercedes în privinţa dezvoltării motorului.

"Combustibilul va fi o zonă cheie de dezvoltare, iar Total (n.r - furnizorul de carburant) pregăteşte lucruri care par încurajatoare. Suntem în spatele echipelor Mercedes pentru că Renault abia începe să le prindă din urmă în privinţa a ceea ce au făcut pe circuit şi pe bancul de probe, aşa că suntem probabil unde era Mercedes în urmă cu şase luni", a declarat britanicul citat de publicaţia ESPNF1.

Esential 2016 este anul in care Red Bull ar putea renunta la parteneriatul cu Renault
Red Bull Racing a dat asigurări că va utiliza motoare Renault şi în sezonul 2015, însă situaţia pentru 2016 este departe de a fi clarificată.
În mijlocul speculaţiilor că Red Bull ar putea cumpăra divizia de motoare Renault, Horner s-a limitat să afirme că echipa are opţiuni, însă a refuzat să intre în detalii.

"O echipă precum Red Bull are întotdeauna opţiuni, dar nu voi dezvălui care sunt acestea. Vrem să concurăm în frunte, vrem să fim competitivi, dar pentru a fi competitivi avem nevoie de un motor bun", a adăugat el.

Via ESPNF1

Comentarii (1)

  • Waw, ce poza aleasa

    Renault este la sase luni de Mercedes si Ferrari este la sase luni lumina de Mercedes
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru