Red Bull: "Nu am rulat niciodată în regim de calificări în teste"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Red Bull Racing este considerată principala favorită la victorie în Marele Premiu al Australiei, cu un avans minim în faţa rivalilor de la McLaren.
În condiţiile în care depăşirile sunt relativ dificile la Melbourne, un punct cheie va fi reprezentat de rezultatele din calificări, iar Christian Horner, şeful Red Bull Racing, a avertizat că echipa austriacă nu şi-a arătat încă potenţialul în această privinţă. Astfel, britanicul a sugerat că monopostul Red Bull s-ar putea dovedi la fel de dominant în calificări ca şi anul trecut.
Întrebat cum vede performanţele rivalilor după antrenamente, britanicul a precizat: "Nu am nicio idee despre Mercedes, dar au câţiva oameni foarte capabili. Sincer, până sâmbătă după-amiază nu vom şti. Se pare că au făcut un pas înainte, cei de la Lotus par să fi făcut un pas înainte, McLaren pare într-o formă grozavă şi sperăm ca şi noi să fim competitivi. Dar cred că numai mâine după-amiază vom vedea unde suntem, şi atunci va fi pentru prima oară când vom scoate carburantul din rezervor în această iarnă".
Între timp, Sebastian Vettel nu şi-a ascuns dezamăgirea pentru unele mici probleme întâmpinate dimineaţa şi speră ca mecanicii să remedieze monopostul până la ora calificărilor de sâmbătă.
"Poate că nu am obţinut tot ce aveam nevoie, dar putem fi mulţumiţi."Dimineaţa nu a fost prea bună, nu am fost deloc mulţumit în monopost. După-amiază a fost ceva mai bine, dar din cauza condiţiilor a fost dificil să parcurgem multe tururi. Este la fel pentru toată lumea. Puţinul timp pe care l-am avut după-amiază a fost în regulă. Depinde de noi să găsim echilibrul şi să înţelegem mai mult monopostul în aceste condiţii pe acest circuit şi sper să fim mai rapizi sâmbătă. Important este să facem un pas înainte pe parcursul nopţii. Timpul petrecut pe circuit este important când monopostul este încă tânăr", a precizat el.
Via | SkySports | Red Bull
Comentarii (2)