Aparent, principalul rival pentru echipa austriacă rămâne însă Ferrari, întrucât Fernando Alonso a fost privat de puncte preţioase din cauza unei greşeli personale la Sepang şi a unei defecţiuni tehnice în Bahrain. Helmut Marko, consultantul Red Bull, nu vede însă lucrurile în acest mod şi spune că Lotus este principala rivală la titlu în acest sezon.
"Ştim de mai mult timp că este posibil ca ei să fie cei mai dificili adversari. În acest moment ne temem mai mult de Lotus decât de Ferrari. Dar au fost doar patru curse şi ştim că lucrurile se pot schimba. De fapt, pentru noi este un mister ce îi determină pe cei de la Lotus să fie atât de rapizi", a declarat austriacul pentru publicaţia germană Bild.
Presa internaţională a speculat în ultima perioadă că Red Bull Racing este interesată de serviciile lui Raikkonen, însă Marko spune că o decizie cu privire la situaţia contractuală a lui Mark Webber va fi luată până la pauză de vară din luna august, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimii ani.
"Am spus asta de mai multe ori.
Luam deciziile cu privre la piloţi înainte de luna august şi aşa se va intampla şi în acest an", a adăugat el.Via Motorsport
Dar daca papa Todt va merge o cursa pe pneuri moi si una pe pneuri tari va scoate din joc o cursa pe RBR apoi urmatoarea cursa pe RBR si cum Ferrari se descurca bine cu ambele tipuri de pneu ar fi avantajata.
Daca in Bahrain se pastrau pneurile moi Lotus castiga.
Prima data a fost aripa fatza... acum aripa spate... in Spania urmeaza ceva pe lateral sau sub masina. Ferrari e de cacaua :)))