Şeful Christian Horner i-a luat însă apărarea rusului şi oferă ca exemplu cursa precedentă din Bahrain, în care Kvyat a terminat pe nouă după ce a plecat doar de pe poziţia a 17-a.
"Cred că ambii piloţi au făcut o treabă bună. Recuperarea lui Kvyat de pe 17 a fost foarte bună. A avut o cursă bună în Malaysia, dar asupra sa s-a abătut cea mai mare parte a ghinionului. Dacă ceva merge rău, de obicei i se întâmpla lui. O astfel de cursă este bună pentru încrederea lui. Are nevoie de un weekend curat, iar potenţial există.
Apoi îl veţi vedea din ce în ce mai puternic", a declarat el.La rândul său, Kvyat consideră că, dacă va avea parte de un weekend fără probleme de natură tehnică, îşi va putea arăta adevărata valoare.
"Trebuie să am sesiuni curate tot timpul, iar asta nu se întâmpla în acest moment. Când este atât de echilibrat, orice lucru minor te poate ţine în spate, dar aştept un weekend curat. Va fi interesant să vedem unde sunt şi dacă voi fi în continuare în spate sau în faţă. În acest moment nici măcar nu ştiu unde sunt", a precizat el.
Via Adam Cooper, Autosport
Comentarii (0)