Red Bull, încrezători că vor utiliza KERS în Malaezia
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Red Bull Racing nu a utilizat tehnologia KERS în Marele Premiu al Australiei, din cauza temerilor privind fiabilitatea acesteia, dar şi pentru că circuitul de la Melbourne nu oferă avantaje majore pentru sistem.
Situaţia este însă diferită pe circuitul de la Sepang, gazda Marelui Premiu al Malaeziei, datorită celor două linii drepte foarte lungi care pot aduce un avantaj de până la patru zecimi de secundă pe tur. De aceea, Red Bull speră să utilizeze KERS în Malaezia, iar speranţele în această privinţă au crescut în ultima perioadă, însă o decizie finală va fi luată doar după cele două sesiuni de antrenamente libere de la Melbourne.
"Cred că acum, după ce am inspectat toate componentele, încrederea noastră a crescut şi sperăm că, dacă totul decurge bine vineri în Malezia, îşi va face debutul în weekendul din Malaezia. Nu ne-a rănit prea mult (n.r - că nu l-am folosit) în ultima cursă, dar trebuie să ne reamintim că are un spor de 80 de cai putere, aşa că pe un tur are o eficienţă de 0.3 - 0.4 secunde. Evident, dorinţa este să-l avem pe monopost cât mai curând posibil, dar nu vom compromite performanţa monopostului sau fiabilitatea acestuia dacă simţim ca sistemul nu este încă rezistent pentru cursă", a explicat Christian Horner, şeful echipei Red Bull, în cadrul unui interviu acordat postului de radio BBC Radio 5 Live.
Via | Autosport
Comentarii (1)