Red Bull Racing are ambiţii majore pentru Marele Premiu al Spaniei de la sfârşitul acestei săptămâni prin care să înregistreze progrese semnificative.
Cel mai bun rezultat înregistrat de cvadrupla campioană mondială este locul 6, iar echipa nu a reuşit să lupte cu Mercedes, Ferrari sau Williams, însă consultantul Helmut Marko anunţa schimbări. Austriacul afirmă că inginerii au remediat defecţiunile şasiului, element care va permite echipei să lupte cu rivalii de la Williams.
"Pachetul ar trebui să rezolve problemele pe care le-am avut cu şasiul şi să ne permită să facem un pas mare înainte în termeni de performanţă. Cred că vom fi capabili să luptăm cu Williams. Asta, desigur, dacă şi cei de la Renault îşi fac treaba", a declarat el pentru publicaţia braziliană Globo.
Marko nu a oferit detalii despre îmbunatăţirile pregătite de Red Bull, însă presa speculează că echipa va introduce un nas scurt pentru monopost. În plus, oficialii echipei au afirmat recent ca Renault va accelera programul de dezvoltare pentru motor înainte de etapa programată în weekend la Barcelona."Pot să spun doar că noi ne facem treaba. Dacă avem un monopost cu un motor bun, asta ne va permite să luptăm, uneori chiar pentru podium. Adrian Newey se concentrează 100% pe proiect", a adăugat el.
Via Motorsport
P.S. Plus urmeaza doua zile de teste dupa cursa :P