Red Bull ar putea introduce noul deflector la Monaco
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Dietrich Mateschitz, boss-ul concernului Red Bull, a fost incantat de victoria realizata de echipa sa in Marele Premiu al Chinei, dupa ce anul trecut Scuderia Toro Rosso obtinuse o performanta similara la Monza.
In plus, oficialul austriac a dezvaluit ca Red Bull ar putea introduce la Marele Premiu al statului Monaco din 24 mai un deflector similar cu cel utilizat de Brawn GP, Williams si Toyota.
"Monopostul RB5 desenat de Adrian newey si echipa sa este probabil cea mai inovatoare si mai buna masina din pluton care au interpretat regulile asa cum am facut-o noi. Acum asteptam sa avem o noua solutie pentru deflector, speram la Monaco. Succesul apartine intregii echipe si se bazeaza pe eforturile de a aduce cei mai buni oameni: tehnicieni, ingineri si piloti. Un punct cheie a fost imbunatatirea fiabilitatii masinilor noastre. Vettel a demonstrat cat de talentat este, iar Webber a aratat ca este printre cei mai buni piloti din F1, iar aceasta combinatie este solutia ideala pentru noi. Intotdeauna am vrut sa avem doi piloti care sa se impinga de la spate unul pe celalalt", a explicat el.
In acelasi timp, seful Christian Horner se asteapta ca Red Bull sa fie acum sub presiunea de a obtine noi victorii in Formula 1. Intrebat de jurnalistii publicatiei Autosport daca victoria de la Shanghai a luat presiunea de pe umerii echipei, britanicul a replicat:
"In niciun caz. Este chiar invers pentru ca acum exista presiunea de a repeta victoria. Asteptarile se schimba, asa ca un rezultat ca acesta ne pune pe harta, iar oamenii ne iau in serios acum. Cred ca masina are foarte mult potential. Am vazut asta inca din teste. Stim ca mai avem de extras performante. Partea de dedesubtul masinii este cel mai puternic instrument aerodinamic, asa ca speram sa extragem mai multa performanta. Dar nimic nu este usor, trebuie sa fie integrat in pachet, cu solutia noastra, ceea ce este foarte diferit de ce au ceilalalti. Dar ziua de duminica a demonstrat ca avem potential".
Desi victoria din China a propulasat Red Bull Racing pe al doilea loc in clasamentul constructorilor, Horner spune ca este prea devreme sa se gandeasca la titlul mondial.
"Este prea devreme sa spunem daca suntem in lupta pentru campionat, dar cu siguranta suntem pe tabela de marcaj. Saptamana viitoare vom avea o provocare complet noua, iar liniile drepte lungi vor favoriza probabil si mai mult monoposturile cu KERS. Stim ca avem un pachet bu si piloti buni. Stim ca vom obtine mai mult, dar nu subestimam revenirea echipelor mari. Vor forta extrem de mult, iar noi trebuie sa facem la fel cu resursele pe care le avem la dispozitie".Via | Autosport
Comentarii (2)