Red Bull anunţă introducerea unui buget anual în F1

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 14.02.2011
Christian Horner susţine că Formula 1 va adopta în curând un sistem echivalent cu introducerea unui buget maxim anual.

Echipele continuă negocierile privind modul în care vor gestiona costurile în Formula 1 în următorii ani, iar discuţiile se îndreaptă spre un concept similar cu cel de introducerea a unui buget maxim anual, potrivit declaraţiilor lui Christian Horner, şeful echipei Red Bull Racing.

"Suntem cu acord cu restricţionarea activităţii, dar mai bine facem o înţelegere transparenta pentru toţi. Este o interebare foarte bună (n.r - dacă noul sistem este echivalent cu introducerea unui buget maxim anual). Cealaltă problemă majoră pe care Red Bull a avut-o cu actualul RRA a fost ca unele echipe au vrut să introducă penalizări, care încurajează doar luptele interne. Echipele mici văd o oportunitate să facă venituri şi asta pune echipele una împotriva alteia. Nu asta trebuie să facă FOTA", a declarat britanicul citat de publicaţia The Guardian.

În prezent, costurile din Formula 1 sunt controlate prin intermediul unui acord botezat Resource Restriction Agreement, prin care sunt limitate numărul de angajaţi şi resursele pe care le poate utiliza o echipă, indiferent de sumele de bani alocate departamentelor.

Potrivit unui raport Formula Money, bugetul mediu anual în sezonul 2010 a fost de 127 de milioane de euro, recordul fiind deţinut de Ferrari cu 294 de milioane de euro.

Via | The Guardian

Comentarii (1)

  • daca se fgac ceretari cat de cat sunt sigur 100000000% ca au depasit bugetul normal
    4 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru