Red Bull anticipeaza un spor de 0.3 secunde la Barcelona
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Red Bull Racing a demonstrat in prima parte a sezonului ca detine cel mai rapid monopost din Formula 1, fiind singura echipa care a plecat din pole position.
Austriecii vizeaza un nou progres in Marele Premiu al Spaniei, iar calculele efectuate de echipa sugereaza un spor de performanta de 0.3 secunde pe tur pentru monopost.
“Pe baza datelor noastre, care sunt foarte relevante, merg pe presupunerea ca la Barcelona vom fi cu trei zecimi de secunda mai rapizi”, a declarat Helmut Marko, consultantul Red Bull, pentru un post de televiune din Austria.
In acest context, oficialul echipei cu sediul la Milton Keynes a exclus posibilitatea ca Red Bull sa fie ajunsa din urma de Mercedes GP, inciuda declaratiilor anterioare facute de seful Christian Horner. “Realistic, in calificari, Mercedes era cu 5-7 zecimi de secunda in urma noastra. Acum suntem cu trei zecimi mai rapizi, ceea ce inseamna ca ei trebuie sa recupereze o secunda. Iar o secunda este foarte mult”, a adaugat Marko.
Prin prisma acestui lucru, Marko este convins ca Red Bull Racing detine in continuare cel mai rapid monopost, motiv pentru care crede ca echipa sa este una dintre marile favorite la castigarea titlului mondial.
“Intrucat avem un pachet atat de puternic, suntem increzatori ca ne vom atinge obiectivul de a castiga campionatul in acest an”, a mai spus el.
Pentru a obtine o asemenea performanta, Red Bull trebuie insa sa remedieze si problemele de fiabilitate care l-au impedicat pe Sebastian Vettel sa castige cursele din Bahrain si Australia.
Via | GMM
Comentarii (0)