Formula 1 a început oficial pregătirile pentru noul sezon, după ce calendarul primelor opt curse a fost confirmat. Cursa inaugurală va avea loc pe circuitul Red Bull Ring din Austria în 5 iulie, iar etapele europene se vor desfășura fără spectatori.
Cu toate acestea, Christian Horner, șeful celor de la Red Bull, anticipează că acest lucru nu va avea un efect vizibil asupra piloților.
"Va fi foarte diferit, dar când luminile roșii se vor stinge va conta doar ce se întâmplă pe circuit. Poate că mediul înconjurător va fi un pic diferit, dar cred că competiția va fi la fel de înverșunată și ne vom concentra la ce se întâmpla pe circuit", a declarat el.
În plus, Horner consideră că Red Bull va avea în acest sezon un monopost competitiv, superior celui din sezonul precedent, astfel că este optimist înaintea confruntărilor cu Ferrari și Mercedes.
"Cred că avem un monopost bun în acest an și este păcat că nu am putut vedea asta în Australia. Dar întreaga echipă este foarte motivată și va fi un sezon diferit.
Suntem bine pregătiți pentru a ne descurca", a adăugat el.Horner a mai precizat că Red Bull a depus eforturi semnificative pentru a pune la punct modul în care se vor desfășura cursele din Austria programate în 5 iulie și 12 iulie. De altfel, organizarea acestor etape inaugurale va fi un punct de reper pentru celelalte circuite care vor găzdui curse în acest sezon.
Via Autosport
"Sebastian Vettel ar putea fi o opțiune pentru Mercedes dacă Lewis Hamilton sau Valtteri Bottas decid să plece campioni mondiali, a declarat directorul echipei Toto Wolff."
Christian,
ii timpu' sa te aduni, sa-ti disciplinezi ideile in prezenta mass-media si sa dai dovada de echilibru minimal, decenta nu-ti mai solicit deoarece-i cat se poate de clar ca-i o notiune abstracta pentru tine in ultimii ani si rogu-te, pentru a evita pe viitor astfel de momente stanjenitoare pentru RBR, aseaza-te linistit la locu' tau prestabilit si arhicunoscut in vremurile astea V6T fiindca rolurile principale is deja arvunite si-n lung metraju' din 2020 de aceleasi doua echipe si mai presus de toate taman de aceiasi clasica si apriga disputa intre doi colosi ai pilotajului, sebastian vettel si iata colac peste pupaza, pe cat de noua pe atat de surprinzatoarea si categoric discutabila versiune a lui Martin Luther King din actualul paddock al marelui circ