Mercedes a dominat Formula 1 începând din sezonul 2014, după introducerea motoarelor turbo, iar acesta va fi ultimul an înainte de o nouă schimbare majoră a regulamentului.
Christian Horner, șeful celor de la Red Bull, anticipează că stabilitatea regulamentului va genera o luptă echilibrată între echipa pe care o conduce și Mercedes și Ferrari.
"Avem continuitate în toate privințele pentru acest an cu piloții, regulamentele, furnizorii de motoare și regulamentul pentru motoare. Cu excepția cazului în care cineva scoate un iepure din joben, cred că ne așteaptă un an cu adevărat interesant între Mercedes, Ferrari și noi. Ar putea fi un sezon de poveste", a declarat el.
În plus, Horner așteaptă cu nerăbdare să vadă modul în care Lewis Hamilton va reuși să abordeze noul sezon în contextul în care Charles Leclerc și Max Verstappen au demonstrat în sezonul precedent că sunt capabili să profite de orice greșeală a celor de la Mercedes pentru a obține pole position-uri și victorii.
"Este extrem de interesant să vedem dinamica dintre Verstappen și Leclerc și modul în care Hamilton poate lupta roată la roată cu ei.
Cred că este dornic să se măsoare cu valul de tineri care sosește. Pentru Formula 1 este fantastic să aibă dinamica tinerilor piloți și unii piloți mai în vârstă care cunosc toate dedesubturile", a adăugat Horner.Via Motorsport, Motorsport
asadar si prin urmare , dupa doar doua mostre de sagacitate britanica dar si de propriul pleonasm mai ramane doar ca Jean Todt sa devanseze data de desfasurare pentru FIA Gala 2020 fiindca zic ca-i inutil sa mai asteptam pana-n luna decembrie , doar intreb ca pan' la urma n-oi dat cu paru' : oare 14.02.2020 ii o zi faina pentru inmanarea trofeelor ? :D