RBS se retrage din Formula 1 in 2010
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Dupa Credit Suisse si ING, Royal Bank of Scotland (RBS) a devenit miercuri cea de-a treia banca care isi anunta retragerea din toate programele de sponsorizare ale Formulei 1.
Decizia a fost anticipata de presa internationala inca de la inceputul anului, dupa ce oficialii bancii au dezvaluit ca vor prezenta in luna februarie un amplu program menit sa reduca costurile din cauza crizei financiare.
RBS sponsorizeaza echipa Williams din 2005, iar la finalul anului 2007 a semnat un contract valabil pe trei ani de zile. Astfel, RBS nu va prelungi intelegerea cu Williams, urmand sa renunte la toate programele de sponsorizare ale Formulei 1 la finalul anului viitor.
Frank Williams, seful echipei Williams, a precizat ca intelege decizia companiei si a multumit bancii pentru implicarea de care a dat dovada in ultimii ani. "RBS a fost un partener grozav pentru aceasta echipa si suntem incantati ca am contribuit in ultimii patru ani la dezvoltarea brandului RBS pe plan international. Multumita sprijinului RBS si a celorlalti parteneri loiali, suntem intr-o pozitie puternica pentru a face face schimbarilor inevitabile din urmatorii doi ani".
"RBS arata o responsabilitate grozava pentru rolul pe care il joaca in economia britanica, sprijinind peste 500 de joburi intr-un sector dominat in lume de Marea Britanie. In ultimii trei ani, Williams a cheltuit peste 100 de milioane de lire sterline cu 2700 de furnizori din Marea Britanie si este important ca aceasta afacere sa continue".
La randul sau, Andrew McLaughlin, directorul de comunicare al RBS, a explicat motivele care au dus la aceasta decizie drastica. "Recunostem ca operam intr-un mediu economic foarte diferit si ne-am revizuit activitatile inca din luna octombrie. Este necesar sa raspundem realitatii situatiei si facem asta intr-un mod care respecta intelegerile comerciale pe care le avem si implicatiile pentru partenerii nostri si joburile pe care le sprijina. In timpul relatiei nostre, Williams a demonstrat o mare intelegere si inovatie in derularea programului nostru. Au fost foarte intelegeri pentru gasirea unor modalitati de a reduce costurile in ultimii ani de contract.
Acest anunt timpuriu ii permite lui Frank Williams si echipei sale sa faca planuri financiare pentru viitor".Alte doua banci implicate major in Formula 1 sunt pe cale sa paraseasca competitia. Credit Suisse a renuntat la sponsorizarea echipei BMW-Sauber, in timp ce ING a anuntat ca se retrage din toate programele de posnsorizare ale Formulei 1 la finalul acestui an.
Comentarii (0)