Razboiul psihologic dintre Schumacher si Alonso revine in actualitate

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 31.03.2010
Michael Schumacher l-a acuzat pe Fernando Alonso ca l-a blocat in timpul unui tur rapid de circuit in calificarile din Australia, insa spaniolul sustine ca nu stia de prezenta pilotului Mercedes GP in spatele sau.

Rivalitatea dintre Michael Schumacher si Fernando Alonso a renascut brusc in Marele Premiu al Australiei de la finalul saptamanii trecute, in ciuda faptului ca cei doi piloti nu s-au luptat in mod direct pentru victorie. Controversa a aparut insa la finalul sesiunii de calificari de la Melbourne, cand Schumacher s-a dus in paddock pentru a purta o discutie cu Alonso, pe care l-a acuzat ca l-a incetinut in timpul unui tur rapid de pista.

"Practic, in ultimul meu tur rapid de pista am fost incetinit de el. Intr-un fel este dificil, pentru ca el urma sa revina la boxe si poate era ingrijorat din alte cauze decat sa se uite in oglinzi. Cu toate acestea, vineri am avut o discutie pe aceasta tema, iar el a fost unul dintre pilotii care a vorbit despre astfel de probleme. Am avut o conversatie cu Charlie Whiting (n.r - directorul de curse al FIA) pentru ca am vrut sa stiu daca regulile s-au schimbat putin fata de cum eram eu obisnuit", a declarat Schumacher pentru presa internationala la finalul calificarilor.

Alonso a negat acuzatiile formulate de rivalul sau, sustinand ca nu a fost informat de inginerul sau ca Schumacher este pe circuit si ca nu l-a vazut in oglinzile retrovizoare.

"S-a gandit ca l-am blocat in mod intentionat in primul sau tur rapid de pista, dar asta nu are niciun sens.

Nu l-am vazut in oglinzi si nu am primit nicio informatie prin radio. Asa ca am fost capabil sa ma misc doar dupa ce el era deja acolo", a declarat dublul campion mondial in cadrul unui interviou acordat publicatiei germane Spox.

Un incident similar intre Schumacher si Alonso s-a petrecut cu patru ani in urma pe circuitul de la Monaco, cand rolurile au fost insa inversate. Schumacher a oprit monopostul pe circuit in mod intentionat in finalul sesiunii de calificari, iar Alonso nu a mai avut posibilitatea de a efectua un tur rapid de pista pentru a pleca din pole position.

Via | James Allen | Spox

Comentarii (4)

  • rivalii
    Parca nu as prea crede.Sint la categorii diferite.Daca e asa, vor mai fi magarii, ca sint caposi amindoi.Cred ca pe unii ii infierbinta ideea ,dar pe mine ma lasa rece.Cu toate ca ptr. spectacol ar fi o chestie...
    5 8
  • sa nu exageram
    Nu prea cred ca pe Alonso il intereseaza Schumacher in vreun fel. El are alti rivali acum. Cand Schumacher a oprit masina intentionat era o cu totul alta poveste.
    5 10
  • muresan
    magarii
    Asa a fost din totdeauna, magar ramane! Fentele scurte nu mai tin,sunt alte vremuri acum si nu face fata noului val.
    1 15
  • ...fii mai cult!!!
    ai putin respect p/u Automarket...
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru