Raikkonen: "Voi invata din greselile acestui sezon"
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Raikkonen admite ca a avut un sezon cenusiu la Scuderia Ferrari, insa considera ca trece printr-o etapa normala din cariera unui pilot de curse.
In plus, finlandezul crede ca poate invata din greselile comise in acest an pentru a nu le repeta in 2009.
"Cu siguranta am mai avut astfel de momente in trecut. Face parte din joc", a declarat Raikkonen pentru revista Autosprint. "Apoi se intampla sa ai un rezultat bun. Bineinteles, as vrea sa am mai multe rezultate si sa evit sa fac greseli, dar uneori se intampla. Prefer sa se intample asta in acest sezon, care oricum nu a mers prea bine, decat sa se intampla anul viitor".
"Pentru a obtine rezultate trebuie sa ai tot ce iti trebuie, dar uneori asta nu se intampla. Anul trecut a fost cam la fel si am reusit. Anul acesta au fost probleme, probabil generate de anumite decizii, iar cand am revenit a fost prea tarziu. Poate ca asta ne-a costat acest sezon, dar cel putin am invatat ceva pentru anul viitor".
Raikkonen crede ca Ferrari este in prezent pe o panta ascendenta, insa admite ca lucrurile au intrat pe fagasul normal prea tarziu pentru el.
"Am schimbat putin masina si asta probabil ca nu a fost bine pentru mine", a adaugat el. "Asa ca am mers inapoi, cred ca la Spa, iar lucrurile au mers mult mai bine. Dar in acel moment eram deja in urma, era prea tarziu. Totusi, cel putin ma simt bine in masina, chiar daca nu a fost chiar asa cum am vrut. Uneori merge bine, alteori este dificil sa ai performante consistente. Dar ce am invatat va fi folositor si pentru anul viitor. Stiu ca vom avea masini si pneuri diferite, dar anumite lucruri vor ramane la fel".
Raikkonen considera ca Hamilton este favorit la titlu prin prisma punctelor pe care le are, insa crede ca Ferrari are abilitatea de a rasturna situatia in favoarea lor. "Hamilton este intr-o pozitie mai buna ca punctaj, dar lucrurile se pot schimba repede. Cine stie, poate ca ceilalti vor avea din nou accidente, la fel ca duminica. Nu as fi pariat pe sansele mele de a deveni campion anul trecut. Ar fi frumos pentru Felipe si pentru echipa, daca ar reusi. Dar pentru mine, pentru punctele mele din clasament, nu mai schimba lucrurile cu nimic".
"Pricepu-si"?
Aproape ca am uitat ca pe aici se scot ochii pt o sapca made in china...