Raikkonen speră să efectueze sâmbătă o simulare de cursă pentru Ferrari

de Daniel Popescu
Vineri, 28.02.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Kimi Raikkonen şi-a exprimat speranţa că va putea efectua sâmbătă o simulare de cursă pentru Ferrari în ultima sa zi de teste în Bahrain înainte de startul noului sezon.

Esential 54 de tururi a parcurs Kimi Raikkonen in prima zi de teste din Bahrain
Ferrari nu a reuşit până în prezent să efectueze nicio simulare propriu-zisă de cursă în cadrul zilelor de teste de la Jerez şi din Bahrain. Simulările de cursă sunt esenţiale ca urmare a faptului că piloţii trebuie să înţeleagă modul în care vor respecta limita de 100 de kilograme de carburant pe care o pot folosi, pe lângă evidenţierea fiabilităţii monoposturilor.

Tocmai de aceea, Kimi Raikkonen consideră că este important să realizeze o astfel de simulare de cursă sâmbătă, în ultima sa zi de antrenament înainte de începerea noului sezon competiţional.

Cu siguranţă vom încerca să parcurgem distanţa unei curse. Nici măcar nu am încercat până acum.

Kimi Raikkonen
Pilot Ferrari
"Cu siguranţă vom încerca să parcurgem distanţa unei curse. Nici măcar nu am încercat până acum.
Cred că Fernando Alonso a făcut asta şi sper să putem face şi noi pentru a vedea cu adevărat unde suntem. În afară de asta, facem lucruri normale, încercăm lucruri, învăţăm şi sper să fim pregătiţi pentru prima cursă a anului"
, a declarat el.

Spre finalul primei zile de teste din cadrul celei de-a două sesiuni desfăşurate în Bahrain, Ferrari a introdus o aripă faţă de specificaţie nouă pe monopost. Raikkonen a evitat însă să confirme dacă noua componentă aduce un avantaj de performanţă pentru monopostul F14 T.

"Sunt sigur că update-urile au fost mai bune, pentru că altfel nu le-am fi adus. Dar mai sunt lucruri de îmbunătăţit pentru a pune totul la punct în ultimele momente ale testelor. Vom vedea unde suntem la prima cursă", a adăugat el.

Via Autosport

Comentarii (1)

  • pablo256r
    Ferrari nu a reuşit până în prezent să efectueze nicio simulare propriu-zisă de cursă în cadrul zilelor de teste de la Jerez???
    Pai tocmai Kimi a spus "Cu siguranţă vom încerca să parcurgem distanţa unei curse. Nici măcar nu am încercat până acum."
    Ferrari are un desfasurator de teste in care cu siguranta va urma si simularea de cursa. Nu e nici o graba pentru ei, ei nu au nimic de dovedit in teste.
    Valoarea o vor arata in cursa la fel cum probabil nici echipele motorizate de Mercedes inca nu au aratat totul.
    12 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru