Aparent, echipa este în urma celor de la Mercedes şi Williams, însă Kimi Raikkonen este încrezător că va putea obţine o clasare pe podium în Marele Premiu al Australiei de la sfârşitul acestei săptămâni.
"Este dificil de spus dacă Ferrari poate câştiga. Cu siguranţă acesta este obiectivul, dar sunt multe necunoscute în acest weekend. Poate că nu am avut parte de cel mai bun test în ultimele zile, dar cred că am efectuat cele mai multe lucruri pe care le-am plănuit. Trebuie să vedem cum începem, să încercăm să dăm tot ce avem mai bun, să terminăm cursa şi sper să fim cel puţin pe podium", a declarat finlandezul.
Coechipierul său Fernando Alonso este de asemenea de părere că Ferrari poate ataca un podium la Melbourne, însă admite ca orice greşeală poate costa mult echipa în termeni de rezultate."Cred că nu putem fi nici prea pesimişti, nici prea optimişti, pentru că probabil este o cursă oarbă pentru toată lumea în termeni de performanţă.
Dacă facem totul corect, atunci punctele şi chiar podiumul reprezintă o posibilitate. Dacă facem o greşeală foarte mică, poate cursa pentru acest an se încheie, trebuie să ne concentrăm 100%", a precizat el.Via Autosport
Cu votca. :))
se vede frate ca esti complexat,si-n alta ordine de idei scrie si tu romaneste ,votca
Cat despre "hater", nu e nimeni, stai calm. Unii se amuza, altii ca tine sunt frustrati, isi rod unghiile, se enerveaza, se crispeaza, se oftica.
Dar asa cum a spus si individul de mai sus, fanii Kimi sunt doar fani Kimi, nu si fani Ferrari. Castiga Alonso sau Raikkonen? Prea putin probabil. Nu cred ca au sanse atat de mari la titlu. Totusi macar un lucru sa fie bun, sa nu mai vad taurul cum da din aripi http://i.imgur.com/CgzPiP7.png
Aaaa, te astept aici si cand Raikkonen o sa abandoneze sau nu o sa mearga lucrurile cum vrea el, se urca in masina si pleaca acasa. Cu siguranta tie o sa ti se para smecherie.
Sa revina kimi ca nu a facut alonso mare branza nu era admisibil nici macar ca cel mai prost scenariu ... era imposibil ...