Kimi Raikkonen evită însă să facă predicţii cu privire la rezultatul pe care îl poate obţine în Marele Premiu al Australiei de la sfârşitul săptămânii viitoare şi consideră că orice este posibil.
"Nu am obişnuit niciodată să fac predicţii, iar în acest an există şi mai multe motive să nu fac asta. Vom avea monoposturi complet noi şi cred că lupta este complet deschisă şi orice se poate întâmpla. Am muncit din greu şi F14 T pare un monopost bun, dar numai pe circuit vom vedea cine este cel mai rapid. Când vom începe să concurăm pentru a vedea unde suntem, vom avea unele date care să ne ofere un punct de plecare", a declarat finlandezul.
▶ Avancronică F1 2014: Ferrari - echipă de vis pentru revanşă
Alonso anticipează schimbări majore în weekendul de cursă
Coechipierul său Fernando Alonso este la fel de reticent să facă predicţii şi scoate în evidenţă modul în care stilul de pilotaj se va schimba în 2014. Dublul campion mondial anticipează că piloţii se vor obişnui însă rapid la noile condiţii pe care le presupune consumul unei cantităţi limitate de carburant."În calificări vei putea scoate tot ce este mai bun din monopost, vei putea forţa unitatea de propulsie la limită pentru a obţine cel mai bun rezultat. Dar în cursă nu vei ajunge în niciun caz la acel nivel. În ultimele tururi va trebui să fii atent cât combustibil mai ai şi în ce stare sunt bateriile şi pneurile. Va trebui să fii inteligent pentru a gestiona aceşti parametri şi s-ar putea că piloţii să nu poate concura la maxim în finalul curselor din cauza noilor strategii", a precizat el.
Via Ferrari
GO KIMI!
GO FERNANDO!
vrem sa vedem un rezultat 1-2 la Melbourne
zici ca e celentano din las fierbinti
btw , toata lumea face speculatii , dupa prima cursa vedem si noi cum stau echipele , dupa parerea mea nimeni nu si-a aratat inca adevarata valoare .
cand vezi ca Pro Tv are rating-ul care il are cu Las Fierbinti , Antena 3 cu stiriile ei si Romania TV care a preluat tot publicul OTV , iti dai seama ca aproximativ 2,5 milioane de locuitori au un IQ cam cat poarta la pantof .
Ultimul meu post aici , nu vreau sa mai intru in polemica ! Scuze tuturor care si-au obosit ochii citind aberatii.