Raikkonen confirmă negocierile cu Williams

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 10.11.2011
Kimi Raikkonen a confirmat pentru prima oară că negociază revenirea în Formula 1 la Williams, însă susţine că nu a luat încă nicio decizie pentru sezonul 2012.

Negocierile dintre Williams şi Kimi Raikkonen pentru un contract valabil pentru sezonul 2012 al Formulei 1 au fost confirmate pentru prima oară de echipa britanică pe parcursul săptămânii trecute, iar acum a venit rândul fostului campion mondial să admită că este interesat de o revenire în Formula 1.

Totuşi, la fel ca şi oficialii Williams, finlandezul a negat că a semnat deja contractul cu echipa, afirmând că până în acest moment nu a luat o decizie finală privind competiţia în care va participa anul viitor. "Am vorbit cu Williams, dar nu am niciun angajament în nicio direcţie. Nimic nu s-a schimbat", a declarat el pentru publicaţia finlandeză Turun Sanomat.

După retragerea din Formula 1 la finalul sezonului 2009, Raikkonen s-a aventurat în Campionatul Mondial de Raliuri, acolo unde nu a reuşit să impresioneze, ultimele zvonuri indicând că Citroen nu este dornică să-i ofere o maşină şi anul viitor. "M-am simţit bine şi m-am dezvoltat. Nu mă aşteptam la nimic, chiar dacă întotdeauna am încercat să fiu cât mai rapid posibil.

Uneori rezultatele au fost bune, alteori nu atât de bune", a adăugat el.

Pe de altă parte, Raikkonen nu crede că va avea dificultăţi în a se acomoda din nou cu lumea Formulei 1, în ciuda absenţei de doi ani. "Este lucrul pe care l-am făcut în cea mai mare parte a carierei mele. Ar fi mult mai provocator să încerc să fac altceva", a mai precizat el.

Via | GMM

Comentarii (1)

  • lol
    beton revine an f1
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru