Raikkonen ar putea testa pneurile Pirelli pentru Formula 1

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 30.06.2010
Pirelli intenţionează să-i propună lui Kimi Raikkonen să testeze pneurile pe care le va introduce în Formula 1 în sezonul viitor.

Pirelli se afla în plin proces de dezvoltare a pneurilor pentru sezonul viitor, însă principala problemă a producătorului italian este modul în care va testa pe circuit noile specificaţii, în contextul în care testele din timpul sezonului sunt strict interzise.

Testul ar putea fi efectuat cu un monopost Toyota sau BMW-Sauber din sezonul precedent, însă numele pilotului care va urca la volan ridică cele mai multe semne de întrebare.

După ce varianta Nick Heidfeld a căzut ca urmare a eventualelor avantaje de care ar beneficia Mercedes GP, Pirelli l-ar putea solicita în acest sens pe Kimi Raikkonen, întrucât finlandezul a părăsit competiţia în favoarea Campionatului Mondial de Raliuri şi are o vastă experienţă în Formula 1.

Ipoteza a fost lansată la Valencia chiar de Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al Pirelli. "Nu ştim dacă Raikkonen ar fi interesant", a precizat el pentru publicaţia Turun Sanomat.

Chiar dacă Pirelli nu i-a făcut încă o ofertă concretă lui Raikkonen, managerul pilotului finlandez s-a arătat deja interesat de o astfel de oportunitate.

"În prezent, Raikkonen se concentrează total pe ceea ce face. Dar dacă Pirelli ne abordează, bineînţeles că vom discuta. Apoi, va depinde dacă Raikkonen este interesat de o astfel de provocare şi de modul în care se potriveşte programului său", a declarat Steve Robertson, managerul fostului campion mondial de Formula 1.

După acest prim test cu un monopost de generaţie mai veche, echipele ar urma să efectueze o sesiune de evaluare la câteva zile după Marele Premiu din Abu Dhabi din luna noiembrie.

Via | ESPNF1

Comentarii (9)

  • rayn380
    Kimi
    Chiar daca nu are nici o legatura cu acest articol, ci din simplul fapt ca s-a facut referire la acesta, mi-ar face mare placere sa-l revad concurand de anul viitor din nou pentru o echipa de top din F1. Spre deosebire de multi din actualul pluton de piloti din F1, acesta tace si face, stiti expresia. Un pilot de bun simt care nu comenteaza aiurea la adresa celorlalti colegi din breasla. Sau eu nu mi-l amintesc sa se fi luat de careva, in toata perioada in care a activat pana mai anul trecut in F1. A fost criticat, indeosebi in perioada in care a fost la Ferrari ca este prea tacut si nu-i prea place sa vorbeasca, pe cand la McLaren unde a cuoscut de altfel consacrarea, nu-mi amintesc sa-l fi acuzat acestia cu ceva, chiar daca pe atunci avea motive intemeiate sa se ia de echipa(McLaren), la cate ghinioane a avut. A fost apreciat in sanul echipei McLare. Daca mai astepta un an(2007) la McLaren, cu siguranta lua titlul in acel an si cu acestia, chiar daca acea perioada a coincis cu intrarea lui Ham in cadrul McLaren. Anyway, nu mai intru in istorie, dar eu cred ca raikkonen merita sa se reintoarca in topul F1.
    27 2
  • hamilton
    kimi
    ham are alta parere, i-a reprosat lui kimi cum ca ar avea niste lipsuri pe undeva:)
    3 18
  • marius_0001
    kimi
    Rayn380 vorbea despre Kimi. R. nu despre Ham. Stim ca Ham. are mereu pareri ...
    12 5
  • vano_2680
    mister HAM trebuie sa mai studieze regulamentul si sa invete bine culorile semaforului si apoi sa-si dea cu parerile
    18 5
  • rayn380
    ....
    Unde dai si unde crapa.....Baieti....sunteti dusi rau de tot....Am vb eu ceva de Ham pe aici?? Chiar nici acum dupa nu stiu cate zile nu v-ati mai revenit din acea "mahmureala"???? Wake up boys.....
    10 2
  • Kimi
    @rayn380.Sunt 100% de acord cu ceea ce ai scris mai sus referitor la Kimi.Iar eu sunt unul dintre fanii lui Kimi care regreta nespuns ca perioada Raikkonen-McLaren nu s-a concretizat cu un titlu mondial.In 2005 Kimi a luptat pentru titlu cu o masina care a lasat mult de dorit la capitolul fiabilitate insa niciodata Raikkonen nu a criticat echipa pentru cursele ratate la fel cum nici McLaren nu l-au criticat pentru felul sau de a fi.Si chiar daca in 2005 a existat acea cursa nefasta de la Nurburgring in care suspensia masinii lui Kimi a cedat in ultimul tur in momentul in care se indrepta spre o victorie,a existat de asemenea cursa de la Suzuka pe care Kimi a castigat-o plecand de pe pozitia a 17-a pe grila,a fost cursa de la Monaco si bineinteles cursa de la Spa unde Kimi este rege absolut :) Un pilot ca el merita mai mult decat un singur titlu de campion mondial,dar asta e.M-as bucura nespus daca intr-o zi Kimi va fi din nou In F1 insa cu conditia sa fie respectat,nu cum a fost la Ferrari !
    14 7
  • LuvRaluK
    Kimi
    Ca pilot jos palaria ... dar ca tester e undeva muuuuuult in coada clasamentului ... mai bine ar pune pe altcineva sa testeze pneuri, Kimi nu va fi in stare sa le spuna NIMIC despre comportamentul lor.
    3 6
  • rayn380
    @LuvRaluk
    Nu zau.....daca nu era prea vorbaret, inseamna ca nu comunica absolut deloc cu inginerii..??!?! Nu prea stiti sa faceti diferente din acestea subtile....Lui nu-i placea sa stea de vorba cu presa, dar colabora destul de bine cu echipa, mai mult sau mai putin fata de altii....In perioada McLaren, unde a stat cei mai multi ani, a fost tot timpul in fata, chiar daca n-a castigat pana la urma nici un titlu cu acestia. Inclusiv la Ferrari a fost un pilot ghinionist, sa nu mai zic de perioada McLaren, in mare, acesta fiind cauza pentru care nu a castigat nici un titlu. Colabora foarte bine cu Mclaren, cu inginerii acestora, intrucat tot timpul se batea pentru P1 si evident ca Newey nu putea dezvolta masina de unul singur fara inputul de la Kimi, care pe toata perioada de la McLaren a fost cel mai bun. Incercati sa faceti diferenta, subtila, dintre doua lucruri care poate la prima vedere vi se pare total diferita, nu mai fiti copii si ganditi ca niste adulti.....
    5 1
  • @rayn380
    Exact.Si in plus,Chris Dyer si Adrian Stella, inginerii de cursa a lui Kimi la Ferrari au avut mereu cuvinte de lauda la adresa lui ,chiar si acum cand Raikkonen nu mai este acolo ceea ce dovedeste ca s-a scris multe si marunte despre el insa adevaratul Kimi cu siguranta nu a fost descoperit de presa si nici nu va fi vreodata.Sa nu uitam nici ca in perioada McLaren,cineva de acolo a spus la un moment dat : "Kimi nu spune multe,insa ceea ce spune este esential" !
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru