Pilotul Scuderiei Ferrari a continuat astfel evoluţiile modeste din prima parte a sezonului, însă susţine că nu a avut posibilitatea de a obţine un rezultat mai bun. Acesta este nemulţumit că o potenţială defecţiune la frâne l-a obligat să reducă ritmul după numai două tururi.
"După numai două tururi am avut ceva probleme cu frânele şi a trebuit să le răcesc. Am încercat să lupt împotriva băieţilor din faţă şi din spate, dar este destul de dificil dacă după două tururi trebuie să încetineşti.
Astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple. Nu putem încetini după numai două tururi pentru că avem astfel de probleme", a declarat el.În plus, Raikkonen a criticat dur şi strategia echipei de la prima serie de opriri la boxe. Chiar dacă pneurile nu mai erau într-o stare adecvată, finlandezul a fost lăsat pe circuit câteva tururi în plus şi a fost depăşit astfel de Sergio Perez şi Nico Rosberg, într-un moment în care ajunsese pe locul trei.
"Pentru mine momentul pitstopului a fost nepotrivit. Pneurile mele nu mai erau bune şi am pierdut două poziţii în turul în care am intrat la boxe. Trebuia să opresc mai devreme, dar nu ştiu motivele pentru care am oprit abia atunci, iar asta ne-a costat poziţii. Cu viteza pe care o aveam nu am avut nicio şansă să recuperez ceva", a adăugat el.
Via ESPNF1
Multe probleme la Ferrari!!!
Strategia este dictata de echipa in functie de multe elemente, precum programarea celorlalte 2 schimburi de urmeaza, locul in care va reveni in cursa, situatia celuilalt pilot, existand un singur stand pe echipe de schimb de roti in timpul cursei.
Parerea mea este ca Raikkonen inca vrea ca totul sa se intample dupa propriile idei si dorinte, ceea ce in special la Ferrari nu se intampla. Da, echipa mai greseste, dar este echipa din care face parte, si are deja 8 curse dupa care nu a reusit inca sa ajunga la un compromis? A cui vina este?
"If he cannot get the job done in F1, he should go home. He is a very experienced driver and should not be making excuses at every race as if he was a young rookie. You should only need two or three races to change the way you drive and adapt and if he cannot, it means there is a problem.
"You cannot go on like this and keep making excuses when you are a World Champion," added the outspoken Canadian.