Marele Premiu al Statelor Unite a oferit numeroase incidente între piloții de top, o diversitate de strategii și un final plin de tensiune care amână soarta titlului mondial pentru cursa următoare din Mexic.
Plecat din pole position, Hamilton a avut dificultăți să-și apere poziția de lider în fața lui Raikkonen, care a luat startul cu pneuri ultrasoft, mai aderente decât cele soft ale britanicului.
Chiar dacă Hamilton a încercat să-i blocheze calea, Raikkonen a trecut la conducerea cursei în primul viraj, astfel că Hamilton a fost retrogradat pe locul doi, în fața coechipierul său, Valtteri Bottas.
La rândul său, plecat doar de pe locul cinci al grilei, Sebastian Vettel a inițiat rapid un atac la adresa lui Daniel Ricciardo. Cei doi au luptat roată la roată câteva viraje, însă în virajul 12 s-au acroșat ușor, iar Vettel a derapat și a ieșit în decor, revenind pe circuit abia pe locul 15.
În turul 10, Ricciardo a fost nevoit să abandoneze în urma unei defecțiuni tehnice la monopostul Red Bull. În mod ironic, pilotul care a profitat cel mai mult de abandonul australianului a fost chiar coechipierul său Max Verstappen, care a ajuns astfel pe locul 4 după ce inițial a luat startul doar de pe locul 18 al grilei de start. Ulterior, Vettel a progresat la rândul său în pluton și a ajuns pe locul 5, în spatele lui Verstappen.
Comisarii de cursă au aplicat regula Safety Car-ului Virtual pentru a îndepărta monopostului lui Ricciardo, iar Hamilton a profitat de oportunitate pentru a efectua o oprire la standuri: britanicul a înlocuit pneurile supersoft cu cauciucuri soft, cu scopul de a concura cu acestea până la final. În plus, el a pierdut doar un loc în favoarea lui Bottas, iar finlandezul i-a cedat rapid poziția în turul 14, astfel că a revenit pe locul doi ocupat înainte de oprirea la standuri.
În scurt timp, Hamilton s-a apropiat amenințător de Raikkonen, pe care l-a tachinat câteva tururi bune, iar în cele din urmă finlandezul a intrat la boxe în turul 22, moment în care pilotul Mercedes a redevenit lider.
Între timp, Verstappen a câștigat o poziție în defavoarea lui Bottas după seria de intrări la boxe, iar ulterior l-a depășit pe Vettel pentru locul 3 chiar înainte ca pilotul Scuderiei să intre la standuri pentru un set de pneuri soft. Germanul a pierdut însă timp la standuri și a revenit pe poziția a cincea, în spatele lui Bottas.
După seria de opriri la boxe, Hamilton a devenit lider cu un avans consistent în fața lui Raikkonen, însă treptat pneurile sale soft s-au degradat într-un ritm accelerat și a intrat la boxe în turul 38 pentru pneuri supersoft. Britanicul a revenit pe circuit pe locul 4, în spatele lui Bottas, dar în fața lui Vettel. La fel ca la primul pitstop, Bottas i-a cedat poziția lui Hamilton.
Ultimele 10 tururi au readus spectacolul pe circuit, în contextul în care diferențele din primii trei piloți au fost de circa o secundă. Cu două tururi înainte de final, Verstappen a comis o greșeală pe zona de frânare, însă Hamilton nu a reușit să profite.
Raikkonen a avut astfel cale liberă spre prima sa victorie în Formula 1 după o pauză de peste 5 ani, ultimul succes datând de la Marele Premiu al Australiei din 2013.
Verstappen a ocupat locul doi în fața lui Hamilton, în timp ce Vettel l-a depășit pe final pe Bottas în urma unei ieșiri în decor a germanului.
În urma acestor rezultate, Hamilton are un avans de 70 de puncte în fața lui Vettel cu numai 75 maxim disponibile în ultimele 3 curse, astfel ca cucerirea unui nou titlu este o simplă formalitate.Renault și-a trecut în cont locurile 6 și 7 prin Nico Hulkenberg și Carlos Sainz, în timp ce Esteban Ocon a terminat pe 8 pentru Force India în fața lui Kevin Magnussen (Haas) și a coechipierului său, Sergio Perez.
Superba cursa din punct de vedere strategic, cum de altfel a fost si duelul din Verstappen si Hamilton.
Despre Vettel nici nu mai are rost sa scriu....
Una peste alta azi Ferrari a fost peste MB, orice s-ar zice !
Fortza Ferrati!
Evident "eroul" cursei este Vettel care iarasi... este concentrat pe altceva... Personal am avut ocazia sa-l intalnesc pe amandoi la interviurile de pe circuit si sincer... nu au fost niciodata o echipa, nu au cooperat niciodata si niciodata nu au lucrat impreuna pentru Ferrari.
Asta e acum , totul e tardiv acum, bine ca macar am vazut o cursa frumoasa, restul este istorie!
S-a vazut clar cum Vettel i-a atins roata dreapta fata lui Ricci; Ricci era mult pe exterior, la ce cursa te-ai uitat ?
Mercedes a facut o greseala de strategie cu Hamilton; au crezut ca fac mare branza daca schimba sub VSC si au schimbat prea devreme.
Poate daca am lipsit de la lectia de fizica sau logica, articolul de mai jos ne ajuta pe unii dintre noi:
https://www.auto-bild.ro/headline/subvirarea-si-supravirarea-doua-fenomene-explicate-pe-larg-41861.html
2. Seb a pierdut pe mana lui. Ferrari i-au oferit "a victory tailored car" si el a ratat inca o data. Daca in 2019 nu marcheaza titlul mondial din 2020 vom avea alt pilot nr.1 Leclerc sau Max sau Alonso.
3. Bottas a semnat contractul de pilot secund. Simplu. Nu poate excede fisa postului.
4. Mama ce razbunatoare era viata daca Max il acrosa pe Hamilton :D
5. Max daca pune mana pe o masina de top va fi fara doar si poate campion mondial.
Incredibil cum,in urma intrarii la boxe,Hamilton ajunge la 17s in fata lui Kimi!Noroc ca a fortat prea mult si nu l-au tinut pneurile.
Apropo,Hamilton a inceput pe SS si a incaltat softuri apoi la ambele opriri la boxe(eu asa am vazut...)Oricum,super pilot!Si Max la fel!
frumoasa cursa; a castigat ala mai bun.
Realitatea este alta:
1)Trebuie sa fii complet dus sa contesti penalizarea pe grila a fetitei tinand cont ca Ocon si Ricciardo au fost penalizati in acest sezon pentru aceiasi infractiune.Ei probabil cred ca regulamentul este doar pentru 19 piloti si nu pentru fetita.
2)Prin Spania fanii ferrari se plangeau cum ca Pirelli au facut pneuri special pentru Mercedes.Dupa criterile lor de judecata putem sa spunem si noi ca Pirelli au modificat astazi temperatura in pneuri special pentru Ferrari si Red Bull.S-a vazut clar ca cele 2 s-au descurcat excelent cu pneurile iar Mercedes au avut probleme mari.
3)Strategii gresite pentru fetita:China, Azerbaidjan, Spania, Ungaria, Singapore si Japonia.Strategii gresite pentru Lewis:Australia, China, Austria, Rusia si Statele Unite.Deci vitelus a avut o singura strategie gresita in plus.Probleme tehnice: Hamilton - 3 iar fetita 0.
Vitelus a fost acrosat fara sa aiba el vreo vina doar de Max in China.Iar Hamilton a fost in situatia asta in Anglia din vina lui Kimi.
Ferrari a fost masina mai buna in majoritatea curselor si cu toate astea bezmeticul este la 70 de puncte in spate.Asta spune multe despre valoarea acestui campion de carton.
Ferrari au mizat anul asta pe pilotul gresit.Kimi este superior vitelului.Daca era nordicul prim pilot cu siguranta era mai aproape ca nr. de puncte de lider.
Ma bucur pentru victoria lui Kimi.Pacat ca anul trecut a fost privat de 2 victorii pe care le merita pentru un nimeni.
Pana acum Ricciardo era printre putinii piloti agreati de turma ferrari.Astazi lucrurile s-au schimbat radical si liderul turmei sugereaza cum ca Horner pune pilotii sa intre in fetita de oftica.Dupa 2014 cred ca singura ofticata a fost fetita si de asta a fugit.Popa a uitat cine a adus victoriile Red Bull in 2014.Ricciardo si mai ales SuperMax sunt mult peste fetita voastra asa ca Red Bull n-are ce regreta.
Mi-am pus increderea in Verstappen din perioada cand concura in Formula 3 si olandezul nu m-a dezamagit.In ciuda unor boacane este un super pilot.Astazi a fost fantastic.
Cel mai mult ma bucur ca Renault a strivit astazi clona -ferrari.Ma intreb cand o sa-si faca FIA datoria si sa confiste licentele celor doi mafioti ai clonei?Daca n-ati observat astea fac cu randul.O saptamana face o nebunie kevinut iar urmatoarea grojanel.Nu am vazut vreo data o echipa mai murdara.Cei doi piloti si seful lor provoaca scarba.
Hamilton a facut bine ca nu a riscat.Daca era fetita in locul lui in duelul cu Max sigur erau pagube.Titlul vine peste o saptamana.Deci nu-i nici o problema.
Felicitari pt. pilotii care mi-au placut azi : Raikkonen,Verstappen ,Hamilton si Hulkenberg.
Vamos Mexico!!!
Asta da performanta!
Sa spui ca un campion mondial de 4 ori nu rezista sub presiune asta e aberatie. Vettel e un om temperamental si asta se transmite si la volan.
Sa nu uitam totusi si ghinionul care face parte din sport. La orice acrosaj numai el a avut de suferit (Max, Ricci si Ham).
Hamilton a avut si sprijin de la Bottas mult mai mare decat a avut Vettel de la Kimi.
Anul viitor va fi interesant cu Leclerc la Ferrari. Vreau sa vad ce atitutine are in dueluri. Kimi a fost prea pasiv toti acesti ani.
Ieri a fost cursa lui Raikkonen, intr-un sezon in care a dormit si in loc sa lupte pentru Ferrari, era bucuros ca-si primeste salariul la final de sezon. Cum declara aseara... este bucuros ca a castigat dar il lasa race, adica nu-l intereseaza deloc sa castige. Cum declara singurel... pacat ca a castigat... nu-l intereseaza asa ceva, de aia de vreo 5 ani este intr-o stare vegetativa de-alungul sezonului, probabil.
Dar, in Rusia nu era nevoie de ordinele de echipa, ieri nu era nevoie de acele ordine de echipa. Hamilton care tot timpul declara ca el nu face asa ceva... uite ca face asa ceva si asta pentru mine este dezamagire. Ca minte Hamilton asta stiam de prin 2007, dar cumva credeam ca nu va face acest lucru in acest sezon. Evident... m-am inselat.
Eu postez mult prea rar pentru a discuta aceste aspecte si desi cred ca putem discutat mai mult pe seama acestor aspecte, sunteti doar fani, nu lucrati nici unul pentru echipele de mai sus. Anul acesta am fost ocupat mai mult cu familia dar anul viitor voi avea sansa de a observa cursele de F1 de undeva mai aproape, desi nu o sa fie toate curse din sezon, doar cele europene. Personal astept sesiunea de teste cu mult emotie, sunt multe de invatat, multe de facut si probabil din interior lucrurile arata altfel.
In rest multa sanatate, personal prefer sa ma concentrez pe cresterea copiilor si grija gemenilor decat sa privesc diferitele certuri de pe aici.
Dar... ce surpriza... victoria lui Raikkonen, daca pilota ca ieri tot restul sezonului, era un cu totul alt sezon atat pentru el cat si pentru Vettel.. dar deh... Raikkonen are o cursa buna la fiecare 1-2 sezoane slabe. Sau cel putin asa cred eu.
Hamilton este un pilot la fel de frustrat ca dvs, desi are o masina extraordinar de buna, de fapt ar fi trebuie sa castige toate curse din acest sezon, la ce monopost primeste de la Mercedes. Faptul ca un amator ca Vettel il bate este umilitor pentru Hamilton, acest zeu al Formulei 1. Comic este s-ar putea sa aflam sezonul viitor sau poate mai repede ca cei de la Pirelli le-au furnizat informatii "clasificate" celor de la Mercedes, dupa cum se discuta prin paddock.
Hamilton a avut la toate cursele cea mai buna strategie plus pilotul second facut pres pentru el, realmente este surprinzator ca n-a castigat toate curse din acest sezon, dar deh... sezonul asta se va termina curand si odata cu el si protectia oferita. Cum spunea Hamilton, dupa cursa "nu totdeauna cel mai bun castiga cursa"... stie el ce stie.
O fi Vettel un campion de carton dar Hamilton are toate sansele sa ajunga un campion de furtisaguri.
Sa nu uiti sa postezi tot tu @LH 44 si de-alungul lui 2019 da? Sper sa nu te ascunzi, ca prin 2016. Si nu uita ca ziceai ca te duci la curse, te astept sa ma cauti la standul Ferrari, la orice cursa europeana sa discutam.. dupa ce s-a terminat cursa. Iti dau eu bere pentru fiecare victorie a lui Vettel, daca vrei!
Ieri Ricciardo mai ca plangea dupa ce abandonat... credea saracul ca daca-l scoate pe Vettel din cursa... ca l-a luat pe Dumnezu de picior... eh... poate Dumnezeu i-a dat un picior in lateral cine stie...
Sper ca tu nu ai plans dupa cursa... vrei niste ciocolata?
Despre Vettel. Pilot foarte bun, dar puțin rezistent la presiune, iar când ai un adversar ca Hamilton, nu ai cum să căștigi făcând greșeli. Și nici cu o echipă de "strategi" cum are Ferrari ! Poate că la anul vom vedea alt Vettel, dar nu cred, eu îl aștept pe Leclerc.
Despre Hamilton. Cel mai complet pilot de pe grila actuală, extrem de talentat și rezistent la presiune. Eu îl plasez, după părerea mea, în primii patru-cinci din istorie. În ultimii doi ani, fără acest Hamilton, genial în unele momente, Mercedes nu ar mai fi câștigat nimic. Fără Hamilton, sunt convins că Mercedes ar fi fost sub Red Bull. Omul care sfințește locul ...
p.s. si "frustrat" inseamna cu totul altceva de cum il folosesti tu in propozitie.
numai bine.
Hamilton nu a facut nimic in 2013, nici nu a suflat in fata lui Vettel, daca vrem sa fim obiectivi. Sa nu mai zic in 2010, cand McLaren era a 2-a masina din competitie, in multe curse, dar Hamilton era ocupat cu Nicole. In 2012, Hamilton a fost depasit in campionat si de Kimi, care la vremea respectiva avea un Lotus, daca mai tineti minte. In 2011 Button l-a depasit, atunci Jenson a terminat campionatul pe 2, cand Vettel avea masina cu 2 sec. pe tur mai rapida decat ceilalti.
Eu inteleg ca nu va place Vettel, dar nu e cazul sa-l puneti pe Hamilton langa Schumacher sau Prost. Si sa nu mai vorbim de primele curse din 2018, cand Hamilton facea pe VIP-ul prin F1.
Vettel are marea calitate de a trai pentru F1, chiar daca greseste si chiar daca e mai slab decat Hamilton. Britanicul o da mai mult din talent, Vettel trebuie sa munceasca serios ca sa tina pasul si se pare ca nici asa nu ii reuseste. Dar peste Hamilton au fost piloti care au avut si talent si care au trait si pentru F1, unii si-au dat si viata. De asemenea, Alonso este un pilot complet, spre deosebire de Hamilton care primeste masina aranjata si doar conduce cateva ore, apoi fuge sa faca pe designerul vestimentar sau cantaretul sau sa planga dupa vreo gagica.
Campionatul oricum s-a terminat dupa cursa de la Monza. Nu mai e nimic de comentat, dar hai sa nu aruncam cu baliverne ca Sainz sau Perez sunt mai buni decat Vettel. Nici Raikkonen nu tine pieptul. Kimi are 3 curse bune tot anul, ce naiba sa conteze la titlu. Marea pierdere e ca Ferrari nu are sanse la constructori.
Titlurile astea Mercedes si Hamilton le primesc cadou de la Ferrari si Vettel. Sper sa fie ultimele pe care le mai pupa. Poate la anul Ferrari vine cu o masina cu 2 sec mai rapida si asa mai castiga si tantalaul ala de Vettel ceva. Altfel, nicio sansa. A, ca Ferrari are cel mai slab campion mondial, dintre astia 4, e alta poveste si adevarata. La Ferrari e nevoie sa tai in carne vie, pentru ca nu se salveaza asa peste noapte.