Pure va utiliza fabrica Toyota sau Peugeot pentru a furnzia motorare în F1

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 19.01.2012
Compania Pure va utiliza fabrica Toyota sau pe cea folosită de Peugeot în Le Mans Series pentru a dezvolta motoarele pe care le va furniza în Formula 1 din 2014.

Compania Pure fondată de britanicul Craig Pollock a dezvăluit că a ajuns la o înţelegere cu Toyota pentru a folosi fabrica japonezilor de la Koln pentru dezvoltarea motoarelor pe care le va furniza în Formula 1 începând din sezonul 2014.

Contractul a fost deja semnat, motiv pentru care cel puţin o parte dintre angajaţii Pure vor lucra în aceeaşi fabrică în care Toyota a dezvoltat monoposturile cu care a concurat în Formula 1 între 2002-2009.

"Creştem facilităţile pe care le avem în prezent, iar acestea sunt în apropiere de Paris. Acum căutăm departamentele de design şi dezvoltare în Franţa, Elveţia şi Germania. Am decis deja că o parte din echipă va fi la Koln şi va folosi bancul de probe Toyota, pentru că fără niciun dubiu sunt cei mai buni din lume", a declarat Pallock în cadrul unui interviu acordat publicaţiei GPUpdate.

Totuşi, decizia constructorului Peugeot de a se retrage din Le Mans Series cu efect imediat a trezit interesul lui Pallock pentru fabrica francezilor din apropiere de Paris.

Britanicul admite că ar putea fi interesat de această fabrică, însă nu a demarat încă discuţiile cu Peugeot pentru o eventuală înţelegere.

"Peugeot are facilităţile în apropierea Parisului. Nu au neapărat calitatea necesară pentru Formula 1, dar nu ne-ar lua prea mult timp să le transformăm în banc de probe pentru Formula 1. Ar fi cea mai ieftină variantă. Contractele cu Toyota sunt gata, dar trebuie să studiem serios varianta Peugeot. Dacă credem că aceasta este cea mai bună soluţie îi vom contacta, dar până acum nu a existat niciun contact", a mai precizat el.

Via | GPUpdate

Taguri: Peugeot, Pure, Toyota

Comentarii (1)

  • Hai mai Dani :))
    "Pure va utiliza fabrica Toyota sau Peugeot pentru a furnzia motorare în F1"

    Doua greseli consecutive in acelasi titlu? :)
    Chiar daca e pauza competitionala noi (cititorii automarket si fanii F1) avem aceleasi standarde ridicate!
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru