Reprezentanții echipelor din Formul 1 s-au reunit luni seară pentru a analiza o serie de aspecte importante pentru următoarele sezoane. Unul dintre subiectele discuției a fost legat de sezonul 2020, iar acum au apărut noi propuneri.
Cea mai importantă propunere vizează ca noul sezon să înceapă în luna iulie sau în luna august, eventual cu Marele Premiu al Marii Britanii, programat în prezent în 19 iulie.
De altfel, reprezentanții circuitului de la Silverstone și-au anunțat deja disponibilitatea de a găzdui mai multe curse, inclusiv pe un circuit pe care să se concureze în sens invers.
În plus, echipele intenționează ca primele curse ale sezonului să aibă loc fără spectatori, cu scopul de a putea fi desfășurate înainte de ridicarea restricțiilor cu privire la evenimentele cu grupuri mari de spectatori. Ulterior, după eliminarea tuturor restricțiilor, cursele ar urma să aibă loc inclusiv cu public.
În schimb, echipele au respins propunerea ca noul regulament tehnic, care urma să intre în vigoare în 2021 și a fost amânat pentru 2022, să fie amânat încă o dată pentru 2023, așa cum anunța recent Red Bull.
Echipele vor continua discuțiile cu privire la reducerea bugetului pentru sezonul 2021, care este stabilit în prezent la 150 de milioane de dolari, echivalentul a circa 138 de milioane de euro.
Via BBC
Comentarii (2)