Informaţiile au fost confirmate miercuri seară de directorul tehnic Pat Fry, care nu a oferit însă amănunte despre natura noilor componente.
"(Săptămâna trecută) am avut câteva componente noi pentru a verifica datele, dar nu le-aş numi upgrade-uri. Vom aduce principalele upgrade-uri în anumite stadii ale ultimei sesiuni", a declarat britanicul pentru publicaţia Autosport.
Cel de-al doilea obiectiv al echipei pentru Bahrain este parcurgerea unui număr cât mai mare de tururi, întrucât programul de săptămâna trecută a fost bulversat de o defecţiune la telemetrie. Echipa a parcurs 287 de tururi în sesiunea precedentă şi a ocupat locul patru într-un top al celor mai multe tururi efecuate, însă Mercedes şi Williams au depăşit uşor pragul psihologic de 300 de tururi."Da, avem un pic de recuperat. Întotdeauna încercăm să parcurgem cât mai multe tururi. Ar fi fost frumos să parcurgem 100 de tururi pe zi, dar nu am reuşit", a adăugat el.
Via Autosport
Comentarii (1)